Invitat la ședința Parlamentului pentru a prezenta un raport de activitate a instituției în fruntea căruia se află, Procurorul General Alexandr Stoianoglo nu a dat curs invitației, informează CURENTUL.
Șefia Parlamentului, Igor Grosu, în debutul ședinței, a vorbit despre două considerente care au stat la baza raportului care urma să fie audiat astăzi: „Interesul public major față de acest subiect și al doilea considerent – raportul de progres, care este parte a listei de condiționalități pe care le are Republica Moldova în relația sa cu Uniunea Europeană”.
Prin urmare, Președintele Parlamentului a declarat: „Constatăm că Procurorul general nu a dat curs invitației noastre de a fi prezent la ședința de astăzi. Alexandr Stoianoglo a remis un răspuns la solicitarea Parlamentului, la care a anexat o notă informativă, care a fost distribuită la toți deputații”, a comunicat Grosu.
Șefia Parlamentului a spus că, constatând faptul că Procurorul general nu sa prezentat – „nu înseamnă că noi deputații nu trebuie să ne onorăm angajamentul în fața cetățenilor”.
În acest fel, Grosu a venit cu propunerea: „Este nevoie ca, Comisia juridică să analizeze nota informativă și raportul de progres, să aibă loc o ședință la care să se discute și să se vină cu un raport și proiect de hotărâre în fața Parlamentului. Ca în final, să adoptăm o poziție a Parlamentului la acest subiect”, a conchis Grosu.
Prin urmare, Comisia juridică, numiri și imunități a solicitat o pauză de 40 de minute pentru a se întruni.
Mihaela Conovali