Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a purtat astăzi discuţii cu reprezentanţii mai multor fracţiuni despre iniţiativa socialiştilor de a înregistra o moţiune de cenzură asupra Guvernului Filip. Declaraţia a fost făcută în timpul şedinţei Legislativului, transmite CURENTUL.
Potrivit lui Dodon, fracţiunea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) va semna moţiunea de cenzură.
„Am avut discuţii cu fracţiunea PCRM care s-a expus că vor semna moţiunea de cenzură. Le-am propus să o pregătim împreună. Astăzi am iniţiat discuţiile cu fracţiunea PLDM. Ne punem drept scop ca această moţiune să fie înregistrată imediat după sărbătorile de Paşti, după data de 10 mai”, a declarat Igor Dodon.
De asemenea, liderul PSRM a menţionat că a discutat şi cu preşedintele fracţiunii Partidului Democrat din Moldova (PDM), Marian Lupu. „I-am sugerat să susţină şi ei moţiunea de cenzură. I-am sugerat poate vin ei cu o iniţiativă, poate pleacă singur domnul Filip”, a adăugat el.
Igor Dodon a afirmat că, unul din motivele de bază pentru care cere demisia Guvernului este capturarea statului şi instituţiilor acestuia, precum şi lipsa reformelor.
„Sperăm că moţiunea va fi semnată nu doar de 26 de deputaţi, dar ar fi bine să fie semnată de cel puţin 40 de deputaţi din opoziţie. Scopul este ca această moţiune să fie dezbătută în plenul Parlamentului nu mai tîrziu decît a doua jumătate a lunii mai. Dacă noi insistăm, la fel ca şi majoritatea populaţiei, ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc împreună cu alegerile prezidenţiale pe data de 30 octombrie, atunci varianta legală şi cea mai rapidă constituţională ar fi demisia guvernului pînă la sfîrşitul lunii mai, pentru ca în următoarele 90 de zile să nu fie numit alt guvern şi la sfîrşitul lunii august să fie dizolvat Parlamentului. Totul depinde de presiunea societăţii, inclusiv protestele de duminică, precum şi cele care vor avea loc în luna mai”, a conchis liderul PSRM, Igor Dodon.
Adrian Platon