[ X ]
Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi s-au întîlnit cu ambasadorul James D. Pettit. Iată ce au discutat!
20 Mai

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, împreună cu preşedintele fracţiunii PSRM în Parlamentul RM, Zinaida Greceanîi, au avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, E.S. James D. Pettit, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă al PSRM, în cadrul discuţiei, părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia social-politică şi economică din ţară.

Igor Dodon a ţinut să menţioneze că situaţia din Moldova este extrem de dificilă, subliniind că, actuala guvernare nu s-ar fi instalat la putere fără acceptul occidentului. Totodată Igor Dodon şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că pînă în prezent guvernarea nu a adoptat Legea bugetului de stat pentru anul curent. Mai mult ca atît, pentru prima dată în perioada de independenţă a ţării 1/4 din veniturile bugetare sînt planificate din surse externe, ceea ce este ireal de realizat. În acelaşi timp, pentru obţinerea finanţării externe, guvernarea mimează reformele, lucru cunoscut de partenerii de dezvoltare.

În alt context Preşedintele PSRM şi-a exprimat indignarea faţă de prezenţa trupelor militare SUA în Moldova, care au  venit în ţara noastră încălcînd legislaţia Moldovei, statutul de neutralitate al ţării şi în pofida voinţei majorităţii populaţiei care se pronunţă împotriva prezenţei NATO pe teritoriul Moldovei.

Totodată, liderii PSRM şi-au exprimat dezacordul vizavi de promovarea valorilor netradiţionale în ţara noastră. Dodon a spus că PSRM este împotriva înregistrării minorităţilor sexuale în ţara noastră, împotriva desfăşurării marşurilor comunităţii gay, informîndu-l pe diplomat că socialiştii vor organiza un eveniment special de susţinere a familiei tradiţionale. “Moldova 675 de ani a trăit fără parade  ale gay-lor şi la fel de mulţi ani poate să trăiască fără ele! Noi trebuie să prietenim între ţări, între familii  tradiţionale şi sănătoase, şi nu  între gay”, a concluzionat Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților