[ X ]
Igor Dodon: „Preşedintele şi guvernarea vor fi ca apa cu uleiul”. La ce se referă
20 Februarie

„Preşedintele şi guvernarea vor fi ca apa cu uleiul, vor contacta, dar nu se vor amesteca. Dumneavoastră ştiţi, că eu am fost şi sunt un politician aflat în opoziţie faţă de actuala guvernare. Nu am de gând nici de acum încolo să menajez Guvernul şi majoritatea parlamentară”. Despre aceasta Igor Dodon, Președinte al R. Moldova vorbește în interviul acordat pentru Almanah Politic 2016, care a fost lansat la 17 februarie.

Dodon spune că, va respecta, ca șef de stat,  formula comunicării corecte cu instituţiile statului, cu toţi oponenţii mei de la guvernare sau de pe dreapta eşichierului politic.

„Însă ca politician de stânga, voi critica şi voi interveni ferm atunci când acţiunile lor vor avea un caracter vădit antisocial şi contrar intereselor naţionale ale Republicii Moldova şi ale poporului moldovenesc”, spune șeful statului.

În acelaș interviu, Igor Dodon  spune că optează pentru  alegeri parlamentare anticipate.

„Cetăţenii, cu siguranţă, vor aduce o altă guvernare, una socială, mai bine adaptată la cerinţele oamenilor şi la interesele pe termen lung ale ţării. Odată şi odată această schimbare a puterii se va produce, iar eu voi fi susţinătorul aprig al schimbării, pentru că unele probleme grave economice şi sociale solicită o altă abordare, o altă clasă politică, un alt nivel de responsabilitate”, a mai spus politicianul.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților