[ X ]
Igor Dodon: Pavel Filip trebuie să plece, iar împreună cu el toată guvernarea
21 Iulie

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a anunțat pe o rețea de socializare, că moțiunea socialiștilor în adresa premierului Filip a trecut în Parlament, transmite CURENTUL.

Igor Dodon a declarat că, săptămîna viitoare Premierul va veni în fața deputaților.

„Astfel am reușit să scoatem, în fața parlamentarilor, mai mulți miniștri din acest Guvern, pentru a arăta că se țin doar pe declarații și promisiuni, fără a avea realizări concrete. Acum îl scoatem la raport și pe prim-ministru. Să vedem și cine va vota pentru demisia lui. Știm că și premierul Filip, în aceste luni, a fost darnic în declarații și promisiuni, dar la capitolul fapte și realizări el este un „rege gol””, a scris el.

Totodată, socialistul s-a arătat convins că, „vor demonstra săptămîna viitoare în Parlament că Filip nu e reușit să treacă de la populism la tehnocrație și la guvernare eficientă”.

„Începînd cu miliardul nerestituit și încheind cu criza cronică de pe piața agricolă, nu s-a făcut nimic concret. Filip trebuie să plece, iar împreună cu el toată guvernarea asta coruptă și ineficientă”, a conchis Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților