Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon a transmis astăzi, un mesaj, cu ocazia împlinirii a 19 ani de la congresul de constituire a formațiunii. Mesajul a fost postat pe o rețea de socializare, transmite CURENTUL.
Igor Dodon a declarat că, la 19 ani de la constituire, PSRM a devenit mai puternic.
„Acum suntem mult mai puternici, mai numeroși, cu cea mai mare fracțiune parlamentară, cu zeci de primari și consilieri, cu șansa de a obține și funcția de președinte al țării. Transmit felicitări tuturor membrilor partidului și mulțumiri tuturor susținătorilor noștri din țară și de peste hotare. Datorită implicării cetățenilor, datorită consecvenței noastre în acțiuni și a unui mesaj clar și curajos, noi reprezentăm astăzi cea mai solidă formațiune politică din Republica Moldova”, se spune în mesajul socialistului.
Totodată, Igor Dodon a menționat că, „la anul, cînd vom sărbători jubileul de 20 de ani, ne vom putea mîndri cu faptul că Moldova are un președinte socialist, care îi va oferi țării noastre perspective mult mai bune de dezvoltare și afirmare ca stat”.
Andriana Cheptine