[ X ]
Igor Dodon: Guvernul Filip a fost cel mai puțin dorit de majoritatea cetățenilor
28 Aprilie

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, susține că Guvernul Filip a fost cel mai puțin dorit de majoritatea cetățenilor, transmite CURENTUL.

În cadrul unor declarații de presă, Igor Dodon a menționat că, ”Guvernul Filip pretindea a fi un Guvern de tehnocrați și profesioniști, însă, după 100 zile, nu se văd rezultate”.

”La mijlocul lunii mai trebuie deja să fie proiectul de politică fiscală și buget pentru anul viitor, dar noi nu avem nici o claritate pentru anul curent. Au încercat să spele ochii oamenilor cu pîine socială și niște reduceri de tarife, care sunt sub semnul întrebării. Este un Guvern neprofesionist. PSRM, în luna mai, va veni cu moțiune de cenzură asupra acestui Guvern”, a precizat el.

Igor Dodon l-a îndemnat pe Premierul Filip să revină la funcții, pe care le-a deținut anterior, pe motiv că aici nu face față.

”Avem înrăutățirea indicatorilor pe marea majoritate a sectoarelor și segmentelor. Domnule Filip poate reveniți la Tutun CTC sau la Bucuria, pentru că aici, nu prea se reușește. Apropo, sunteți unicul Prim-ministru care la tribuna Parlamentului a stat doar 20 ori 30 de minute, unicul Prim -ministru – învestit la mijlocul nopții”, a conchis Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților