[ X ]
Igor Dodon către Pavel Filip: Alegerile anticipate vor fi o soluţie şi pentru Dvs
27 Iulie

Partidul Socialiştilor din R. Moldova (PSRM) insistă în continuare pe organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Despre asta a anunţat liderul PSRM, Igor Dodon, la şedinţa de astăzi a Parlamentului, unde se dezbate moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Pavel Filip, transmite CURENTUL.

Dodon a spus că, Filip este unicul prim-ministru care a depus jurămîntul noaptea pe ascuns.

„Domnule Filip, pe 20 ianuarie majoritatea parlamentară nu v-a dat posibilitatea să vă manifestaţi pe deplin. Ne cunoaştem de mult timp, de mai bine de 10 ani. Eu nu credeam că, în context de ură din partea cetăţenilor, veţi accepta funcţia de prim-ministru”, a declarat liderul socialiştilor.

În acelaşi timp, Igor Dodon a venit cu mai multe recomandări pentru Guvernul condus de Pavel Filip.

„Nu încercaţi cu orice preţ să fugiţi de anticipate. Cei care au venit prin revoluţii şi sînge, exact aşa şi pleacă. Plecaţi de bună voie. Alegerile anticipate vor fi o soluţie şi pentru Dvs. Opoziţia de astăzi este puterea de mîine”, a menţionat Dodon.

De asemenea, liderul PSRM a rugat actuala guvernare să nu fraudeze alegerile prezidenţiale. „Oamenii au o ultimă speranţă că vor alege un preşedinte care nu este membru al actualei guvernări”, a conchis Igor Dodon.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților