Deşi se spune că este candidat independent, Irina Vlah se bucură în campania electorală pentru Găgăuzia de susţinerea lui Igor Dodon şi a Rusiei, iar din luna martie ar putea deveni membru al Guvernului Gaburici. Despre asta scrie Corneliu Gandrabur într-o postare pe blogul său, transmite CURENTUL.
„Liderul socialiştilor a lăsat toate treburile de la Chişinău şi o însoţeşte pe fosta comunistă la majoritatea întrunirilor electorale din teritoriu. Totodată, Dodon i-a organizat Irinei Vlah o întîlnire cu persoane importante din Federaţia Rusă, care i-au garantat acesteia că Găgăuzia va înflori dacă în luna martie va pune mîna pe postul de Guvernator”, susţine Gandrabur.
Mai mult, acesta este de părarea că Irina Vlah are cele mai mari şanse să ajungă conducător al regiunii autonome.
„PSRM este partidul care este cel mai bine cotat în UTA Găgăuzia, iar mişcările Irinei Vlah sînt foarte interesante, pe de o parte, şi corecte, din punct de vedere politic. Eu cred că Irina Vlah o să ajungă guvernator, iar după 22 martie o vom vedea deja în calitate de membru al Guvernului Republicii Moldova. Astfel, PSRM-ul lui Igor Dodon va avea un membru în Guvernul Gaburici, care nu poate fi demis de Parlament, ori de către Preşedintele ţării, şi nici nu este pasibil de eliberare în cazul schimbarii configuraţiei politice din ţară. Conform Legii cu privire la UTAG, guvernatorul devine automat membru al Guvernului, la fel cum devine membru şi Preşedintele AŞM. Aceşti membri din oficiu nu pot fi destituiţi nici prin moţiune de cenzură. Deci, Guvernul Gaburici poate cădea peste un an, însă Vlah va rămîne în Guvern încă vreo 9, poate chiar pînă cînd socialiştii vor ajunge la putere, la următoarele alegeri parlamentare”, mai scrie Gandrabur.
CURENTUL.md precizează: Alegerile başcanului Găgăuziei vor avea loc pe 22 martie 2015.
Adrian Platon