În opinia Șefului Legislativului, cea mai mare realizare a Coaliției Pro-Europene este asigurarea stabilității în țară, iar cea a noii conduceri a Legislativului și Executivului – edificarea unui dialog permanent între cele două ramuri ale puterii, care a permis o bună conlucrare în promovarea agendei europene. Declaraţia a fost făcută de către președintele Parlamentului Igor Corman astăzi la Orhei, transmite Curentul.md.
„Încercăm să vedem care sunt realizările, dar și neajunsurile, pentru că acest an este deosebit de important pentru noi toți. Trebuie să ne concentrăm în continuare pe rezolvarea problemelor interne, care ne vor asigura o apropiere mai rapidă de UE, respectiv o viață mai bună cetățenilor”, a menționat Igor Corman.
De asemenea, Igor Corman a menţionat că asocierea cu UE va aduce numai beneficii cetățenilor, ceea ce nu înseamnă că țara noastră trebuie să renunțe la Acordul de Comerț Liber cu CSI, cele două fiind compatibile.
Șeful Legislativului a vorbit şi despre acțiunile întreprinse de autorități pentru modernizarea țării, inclusiv reformarea justiției și combaterea corupției. „Nu este suficient să adoptăm legi bune, este nevoie de presiune din partea cetățenilor, dar și a Parlamentului, pentru a asigura implementarea acestora. Lucrurile nu se schimbă peste noapte, trebuie să educăm în întreaga societate o toleranță zero la corupție”, a declarat Igor Corman.
Elena Mocreac