[ X ]
Igor Corman: Cetățenii moldoveni își doresc relații bune atît cu Vestul, cît și cu Estul
1 Decembrie

Președintele Parlamentului Igor Corman a avut astăzi o întrevedere cu Misiunea de observatori ai Adunării Interparlamentare a CSI, care a participat la monitorizarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Misiunea de observatori ai Adunării Interparlamentare a CSI consideră că alegerile parlamentare s-au desfășurat, în general, transparent, în conformitate cu legislația în vigoare a RM și a standardelor internaționale privind organizarea și desfășurarea scrutinelor electorale, ceea ce a asigurat exprimarea liberă a voinței cetățenilor moldoveni.

Potrivit Președintelui Parlamentului Igor Corman, „Pentru a consolida societatea noastră sunt necesare forțe politice sănătoase la guvernare, în măsură să asigure condiții mai bune de trai cetățenilor.”

Șeful Legislativului a menționat că rezultatele preliminare ale alegerilor confirmă faptul că cetățenii Republicii Moldova consideră că, pentru modernizarea țării, ar trebui să continuăm atât apropierea de UE prin implementarea Acordului de Asociere, cât și să dezvoltăm relațiile de cooperare și prietenie cu partenerii tradiționali din Est.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților