Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană va fi ratificat mîine de Parlamentul de la Chişinău. Anunţul a fost făcut de Igor Corman, în cadrul întrevederii cu raportorii Comitetului de monitorizare a Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa, transmite CURENTUL.
Oficialii europeni au felicitat Republica Moldova pentru semnarea Acordului de Asociere, menționînd că acesta este un progres considerabil atît pentru țara noastră, cît și pentru întreaga regiune.
La rîndul său, Igor Corman a dat asigurări că autorităţile sînt determinate pentru a continua eforturile de modernizare a țării. Potrivit Președintelui Parlamentului, există semnale și din partea altor state că vor ratifica Acordul de Asociere pe parcursul acestei săptămâni.
De asemenea, Igor Corman şi oficialii europeni au mai despre descentralizarea puterii, consolidarea autonomiei locale și onorarea angajamentelor Republicii Moldova față de Consiliul Europei.
CURENTUL precizează: Delegația Congresului Autorităților Locale și Regionale din Europa efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova pe parcursul acestei săptămâni pentru a evalua situația democrației locale.
Adrian Platon