Reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Democrat din Moldova (PDM) și Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) s-au întîlnit astăzi din nou pentru a continua dialogul și, potrivit lor, săptămîna viitoare Parlamentul ar putea lucra în regim normal.
După discuţiile purtate, reprezentantul PLDM, Vadim Pistrinciuc, a declarat că, astăzi s-a discutat mai departe despre deblocarea cît mai rapidă a activității Parlamentului.
„Am discutat despre structura comisiilor parlamentare, numărul acestora, structura prezidiului. Am făcut un schimb de păreri, însă scopul nostru este ca săptămîna viitoare Parlamentul deja să lucreze. Nu avem o zi stabilită, încă se discută dar cel puțin am căzut de acord că Paramentul să fie funcțional”, a subliniat el.
Totodată, întrebat dacă va fi aleasă conducerea Parlamentului fără Partidul Liberal (PL), vicepreședintele PLDM, a menționat că, PL decide. „De ce fără ei? Și ei sunt interesați, chiar și după regulament li se revin comisii, reprezentare în organele de conducere. Discuțiile rămîn deschise, se negociază. Contează să avem un sprijin ca să deblocăm activitatea Parlamentului”, a precizat Pistrinciuc.
La rîndul său, reprezentantul PDM, Sergiu Sîrbu a afirmat că, discuțiile de azi s-au axat pe același subiect necesitatea funcționării Parlamentului.
„Sperăm ca săptămîna viitoare deja, Parlamentul să înceapă a lucra în regim normal. Evident, am discutat despre structura Parlamentului reieșind din prevederile legale, dar și alte subiecte care încă continuă. Încă nu au propus nimic, cu siguranță în 2-3 zile veți afla totul”, a spus democratul.
Și reprezentantul PCRM, Artur Reșetnicov a dat de înțeles că săptămîna viitoare am putea avea un Parlament funcțional.
„Noi, inclusiv și astăzi, în cadrul consultărilor, depunem eforturi ca săptămîna viitoare să înceapă să lucreze Parlamentul. Am discutat formatul în care ar putea să înceapă activitatea, este obligația politicienilor indiferent de culoare și numărul de voturi să depună eforturi și responsabilitate să lucrăm. Ceea ce am discutat astăzi este să deblocăm activitatea Parlamentului. Deja avem înțelegeri”, a conchis Reșetnicov.
Andriana Cheptine