[ X ]
Iată cine ar putea să facă parte din noua componenţă a CEC!
12 Aprilie

Noua componenţă a Comisiei Electorale Centrale (CEC) va fi discutată mîine la Comisia parlamentară juridică, numiri şi imunităţi. Un proiect în acest sens a fost inclus în ordinea de zi a şedinţei Comisiei, transmite CURENTUL.

Potrivit documentului, noii membri ai CEC urmează să fie: Agrigoroae Veaceslav, Ciubotaru Rodica, Gafton Vasile, Gurduza Sergiu, Lebedinschi Maxim, Răducan Eduard, Russu Alina şi Volentir Andrei.

Al nouălea membru va fi propus de preşedintele Republicii Moldova, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

Precizăm că, Gafton Vasile, Volentir Andrei şi Răducan Eduard sînt şi în prezent membri ai CEC. Totodată, Răducan Eduard a fost numit săptămîna trecută în funcţia de director al Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP).

Reamintim că, mandatul actualei componenţe a CEC a expirat în luna februarie anul curent.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților