O delegaţie a Republicii Moldova, condusă de viceprim-ministrul Gheorghe Bălan, se va deplasa la Berlin, unde în perioada 2-3 iunie vor fi reluate lucrările Conferinței permanente pe probleme politice în procesul de reglementare transnistreană (formatul de negocieri „5+2”), transmite CURENTUL.
„Relansarea negocierilor în acest format se datorează eforturilor depuse de autoritățile moldovenești, care pledează pentru purtarea unui dialog consecvent, în spirit constructiv, fără careva precondiții. Apreciem, de asemenea, implicarea considerabilă în acest proces a partenerilor internaționali, reprezentanților mediatorilor și observatorilor în formatul „5+2”, în particular, a Reprezentantului special al Preşedinţiei germane a OSCE, E.S. Ambasadorului Cord Meier-Klodt”, se spune într-un comunicat al Biroului pentru Reintegrare.
Sursa citată precizează că “agenda de lucru cuprinde subiecte de actualitate și interes major pentru populația de pe ambele maluri ale Nistrului, abordate în cadrul platformelor existente de dialog dintre Chișinău și Tiraspol, care în ultima perioadă s-au activizat”.
De notat că ultima rundă de negocieri în formatul „5+2” a avut loc la Viena, în iunie 2014.
Cristina Pendea