La câteva ore după închiderea urnelor de votare, candidații pentru europarlamentare au început să calculeze reușitele, iar unii politicieni au mulțumit electoratului pentru alegerea făcută. Este și cazul Elenei Băsescu, activistă a Partidului Mișcarea Populară, fiica președintelui României, Traian Băsescu.
Tânăra politiciană, care în ultimii ani a fost de foarte multe ori în Republica Moldova, a transmis un mesaj de mulțumire pentru basarabenii care au acordat voturile pentru cel mai tânăr partid din România, Partidul Mișcarea Populară, înregistrat acum câteva luni în urmă, condus de basarabeanul Eugen Tomac.
”Mulţumesc, români basarabeni! Traian Băsescu rămâne, fără urmă de dubiu, politicianul român care se bucură de cel mai mare sprijin în Republica Moldova. Scorul obţinut ieri de PMP (55%) în Basarabia – când oamenii stăteau la cozi ca să voteze întrebând care este partidul susţinut de Traian Băsescu – dovedeşte faptul că eforturile uriaşe care s-au făcut pentru integrarea cât mai grabnică în Uniunea Europeană a fraţilor de peste Prut şi preocuparea constantă pentru problemele acestora au fost răsplătite. Datorită rezultatului din Basarabia, PMP a crescut şi a devenit cel mai votat partid din diaspora. Mulţumesc tuturor basarabenilor pentru încrederea şi sprijinul lor şi îi asigur că le vom fi în continuare alături”, a scris EBA în mesajul său.
La rândul său, Eugen Tomac, președintele PMP, care a obținut în 2012 mandatul de deputat în Parlamentul României cu votul majoritar al românilor din Republica Moldova, a transmis la fel un mesaj de mulțumire tuturor celor care au votat partidul condus de el.
”Le sunt recunoscător tuturor românilor care au acordat încrederea unui proiect care își propune să continue reforma în România. Le mulțumesc, în mod deosebit, românilor basarabeni, care și-au exercitat dreptul de vot cu demnitate! Le mulțumesc pentru că au în continuare cea mai mare încredere în Președintele Traian Băsescu!”, a transmis Eugen Tomac.
Curentul.md amintește că, la sfârșitul săptămânii trecute au avut loc alegerile europarlamentare la care au avut dreptul să voteze și românii din țara noastră. Partidul Mișcarea Populară a obținut 55% din încrederea cetățenilor români basarabeni care au reușit să voteze până la ora 21.00 în cele 8 secții de votare deschise pe teritoriul țării noastre. În total, PMP a reușit să înregistreze un scor de 6,3% și a depășit pragul electoral de trecere în Parlamentul European.
Diana Cebotari