Ieri, s-a împlinit un an de la învestirea Guvernului condus de Valeriu Streleţ – Guvernul care a avut cea mai scurtă „perioadă de viaţă” din istoria Republicii Moldova (nu a ajuns nici măcar la simbolicele 100 de zile). Acum, cînd patimile care au precedat învestirea, dar şi au continuat după căderea Guvern respectiv, au devenit istorie, putem face o primă încercare de a evalua rolul şi prestaţia acelui Guvern.

În momentul învestirii, Cabinetul Streleţ părea un Guvern ca multe altele, adică învestit de o majoritate parlamentară stabilă, cu obiective clar stabilite. Mai mult ca atît, „temelia” politică a acelui Guvern părea una foarte trainică, deoarece nu era nici minoritar (ca precedentul Guvern condus de Chiril Gaburici), nici unul fără „o aripă” (cum a fost cel condus de Iurie Leancă – două partide şi un grup parlamentar care, la momentul, învestirii Guvernului, încă nu era partid). Ulterior, însă au ieşit la iveală detalii (după declaraţiile ex-liderului PLDM, Vlad Filat), dar şi a unor colegi de-ai săi), care ne permite să facem anumite concluzii privind condiţiile ce au existat în perioada învestirii Guvernului Streleţ.

Astfel, dacă e să credem declaraţiilor menţionate mai sus, minimum o componentă din cele trei ale coaliţiei ce a învestit Guvernul Streleţ nu şi-a dorit nici acel Premier şi nici ca dreptul de desemnare a Premierului să-l aibă PLDM. Vlad Filat sugera că atunci s-a dus o luptă acerbă pentru funcţia de Prim-ministru şi că el a ajuns să fie întemniţat anume pentru că s-a opus ca dreptul respectiv să revină PDM, inclusiv fiind încătuşate rude ale sale cu doar cîteva zile înainte de votul în Parlament pentru noul Guvern.

Toate acestea ne permit să concluzionăm că Guvernul Streleţ a fost din start perceput ca unul temporar, pentru cîteva luni, de către minimum o componentă din cele trei ale guvernării. Astfel, s-a făcut tot posibilul pentru a lipsi acest Guvern de sprijinul FMI, de suportul partenerilor europeni, al cetăţenilor etc. Iar acţiunile pe care Valeriu Streleţ începuse să le întreprindă destul de energic şi care, putem presupune, în lumina unor declaraţii, nu au convenit unor forţe politice anume, doar au grăbit demiterea lui. Printre aceste acţiuni se numără: verificările solicitate de Valeriu Streleţ vizavi de contractul de concesiune a AIC, demararea procesului de lichidare a trei bănci, solicitarea demisiei Directorului CNA etc.

Totuşi, acei care au votat Guvernul Streleţ, avînd ascunsă o piatră în sîn, înţelegeau că, oricît de incomod era acesta, nu avea sens de a-l demite decît după înlăturarea din politică a lui Vlad Filat, cel care se împotrivise ca dreptul de a desemna Primul ministru să treacă altei formaţiuni. De aceea, e şi logic că, imediat după înlăturarea forţată a lui Vlad Filat din politică, a urmat demiterea Guvernului Streleţ. Iar ce s-a întîmplat după, cred că ne amintim cu toţii.

Guvernul Streleţ e deja istorie şi cineva ar putea spune că acum e mult mai oportun să ne axăm pe ceea ce avem în faţa noastră şi să lăsăm trecutului ceea ce deja e trecut. Dar, din alt punct de vedere, cînd să mai spunem aceste lucruri (importante, în opinia mea), dacă nu acum cînd marcăm prima aniversare de la învestirea unicului Guvern al Republicii Moldova, care a fost „condamnat la moarte” chiar în ziua în care a fost votat?

Dumitru Spătaru