Guvernul a aprobat două proiecte de lege privind modificarea Constituţiei, transmite CURENTUL.
Primul proiect de lege vine să asigure realizarea soluţiilor propuse în Concepţia de reformă a Procuraturii.
„Stabilirea Consiliului Superior al Procurorilor ca organ de selecţie a candidatului la funcţia de Procuror General are scopul de a reduce la maximum influenţa politică asupra procedurii de selecţie a Procurorului”, se spune în nota informativă a respectivului proiect de lege.
Al doilea proiect de lege urmăreşte consolidarea independenţei, responsabilităţii, imparţialităţii, eficienţei şi transparenţei sistemului judecătoresc.
O primă intervenţie propusă prin intermediul acestui proiect se referă la excluderea termenului iniţial de 5 ani de numire a judecătorilor, prevăzut la art. 116 din Constituţie.
De asemenea, proiectul propune completarea Constituţiei RM cu prevederea referitoare la dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a respinge doar o singură dată candidatura propusă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSN). O altă modificare se referă la modul de numire şi selectare a judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.
O altă intervenţie se referă la competenţa CSM, dar şi la durata membrilor acestei instituţii.
Adrian Platon