[ X ]
Grigore Petrenco: „Solicit să fiu condus la ora şi locul indicat”
10 Noiembrie

Ex-deputatul Grigore Petrenco nu poate participa la un proces de judecată, în care are statut de apărător, transmite CURENTUL.

Este vorba despre sistarea retransmisiei  postului de televiziune „Rossia 24” pe teritoriul R. Moldova, în care, pe atunci deputat, Grigore Petrenco nu a fost de acord cu decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), atacînd-o în judecată.

Potrivit avocatului lui Grigore Petrenco, Roman Aronov, mîine, 11 noiembrie, la ora 10.30, la Judecătoria Centru va avea loc procesul de judecată pe acest caz.

”Consider că, cetățenii R. Moldova, cu ajutorul telecomenzii, trebuie să-și aleagă postul tv care vor să-l privească. Fiind arestat preventiv și aflîndu-mă în Penitenciarul 13, m-am adresat conducerii închisorii și mă adresez, și pe această cale încă o dată, să mi se permită să particip la acest proces. Astfel, solicit să fiu condus la ora și locul indicat”, se pune într-o scrisoare a lui Grigore Petrenco, făcută publică prin avocatul său.

Grigore Petrenco este în arest preventiv pînă la data de 20 noiembrie curent.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților