Au trecut aproape două săptămîni de la reluarea protestelor organizate de Platforma civică „Demnitate şi Adevăr” (DA) împotriva guvernării, iar o analiză la rece a evenimentelor ce au avut loc în această perioadă ne permite să facem concluzii şi pe marginea greşelilor care au fost comise de fiecare dintre tabere.

Prima mare greşeală pe care au comis-o cei din Platforma DA este că, iniţiind un protest de amploare, nu şi-au calculat corect paşii următori. Cel puţin, aceasta este impresia care se creează urmărind acţiunile Platformei. Iniţial, organizatorii protestelor au scos lumea în stradă avînd un mesaj puternic – furtul miliardului. Ei au încercat să demonstreze (şi, în mare parte, le-a reuşit acest lucru) că toate problemele legate de devalorizarea monedei naţionale, creşterea preţurilor şi tarifelor la unele mărfuri şi servicii etc. ar fi o consecinţă directă a furtului miliardului. Însă, a fost suficient ca guvernarea să pună unele „frîne” ce au stopat cît de cît devalorizarea monedei naţionale şi să anunţe suspendarea majorării tarifelor la gaze şi energie electrică, dar şi la unele produse importante, cum ar fi pîinea, că protestatarii aproape că au uitat de mesajul de bază care i-a ajutat să mobilizeze masele. Ei nici măcar nu au încercat să capitalizeze politic această reuşită şi să le demonstreze oamenilor că au obţinut o victorie importantă în favoarea cetăţenilor.

A doua mare greşeală a protestatarilor a fost lansarea demersurilor privind necesitatea creării unui nou partid politic. Ei au ignorat totalmente sondajele de opinie care arată că încrederea oamenilor în partide este una extrem de scăzută şi s-au făcut a nu înţelege că de fapt oamenii sînt interesaşi de soluţionarea problemelor cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi şi maipuţin îi interesează politica. Mai mult ca atît, prin această decizie, cei din Platforma DA au confirmat indirect acuzaţiile oponenţilor lor că doar au folosit nemulţumirea maselor pentru a-şi promova interesele politice.

A treia mare greşeală a celor din Platforma DA a fost că nu şi-au formulat corect mai multe revendicări de bază. Mai bine zis, partea politică a revendicărilor formulate nu se încadrează tot timpul în normele legale. Spre exemplu, solicitările privind demisia Preşedintelui ţării, modificarea Constituţiei pentru alegerea Preşedintelui de către popor, dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate, demisia Guvernului şi înlocuirea lui cu un Guvern al Încrederii Naţionale sînt mai degrabă lozinci politice, implementarea cărora, din punct de vedere legal, este practic imposibilă. Protestatarii, dacă cu adevărat îşi doresc ca aceste revendicări să fie soluţionate, trebuiau să propună şi un plan de acţiuni privind implementarea lor, care ar fi pornit de la prevederile concrete ale legislaţiei. Astfel, ei ar fi strîns guvernarea cu uşa la perete şi nu i-ar fi lăsat spaţiu de manevră.

A patra mare greşeală a protestatarilor a fost că ei nu şi-au ales corect partenerii de dialog. Spre exemplu, după mitingul din 6 septembrie, ei au mers la Guvern, înmînîndu-i revendicările lor Premierului Valeriu Streleţ. Dar, natura acestora nu-i permitea Premierului nici măcar să spună că le va examina şi va oferi un răspuns ulterior. Cu excepţia demiterii şefului CNA, nici una din restul revendicărilor nu intrau în competenţa Premierului sau a Guvernului. O situaţie similară s-a înregistrat şi ulterior, cînd protestatarii s-au întîlnit cu consilierii Preşedintelui Nicolae Timofti, cărora iarăşi le-au adresat revendicări ce nu puteau fi implementate. Corect ar fi fost ca protestatarii să negocieze cu Consiliul Alianţei de guvernare, care poate lua decizii politice şi poate examina în complex toate revendicările, stabilind care pot fi implementate şi care nu pot fi implementate.

A cincea mare greşeală este că Platforma DA stabileşte scopuri pe care e puţin probabil să le poată realiza. Spre exemplu, greva generală, anunţată de protestatari, presupune, în sensul clasic al cuvîntului, acţiuni la nivelul întregii ţări, dar, cel puţin pînă la acest moment, nu sînt indicii că protestatarii ar dispune de o infrastructură suficient de dezvoltată pentru a traduce în fapt acest obiectiv. Şi iarăşi, revenind la cele spuse mai sus, nici în acest caz nu se vede o planificare a acţiunilor în perspectivă şi nu cred că cineva dintre liderii protestelor ar putea spune ce se va întîmpla în cazul în care obiectivele anunţate de ei nu vor fi realizate. Cu alte cuvinte, nu există o planificare strictă, nu sînt prevăzute scenarii de rezervă, nu este trasată de pe acum continuitatea şi posibila finalitate a acţiunilor anunţate etc. Cel puţin, acest lucru nu se vede din acţiunile şi poziţiile de pînă acum ale protestatarilor.

La rîndul său, guvernarea face o mare greşeală că abordează protestele strict din poziţie defensivă. Pînă acum, puterea a satisfăcut unele revendicări ale protestatarilor, altele le-au anticipat şi dă impresia că e gata să mai cedeze ceva în cadrul negocierilor. Dar, guvernarea nu iese în ofensivă. Spre exemplu, puterea ar fi putut decide trecerea la sistemul mixt de alegere a deputaţilor, dovedindu-le oamenilor că le poate oferi mai mult decît cer protestatarii. În Parlament există un proiect de lege în acest sens şi pe nimeni nu ar mira adoptarea acestuia, care ar scoate tensiunea din societate. De asemenea, guvernarea ar fi putut organiza şi acţiuni de susţinere a sa din partea oamenilor, cum a  făcut deja anterior, demonstrînd că nu toată societatea este împotrivă, că numărul celor ce susţin puterea nu este mai mic decît a celor ce o contestă. Actuala guvernare a procedat astfel ca măsură de răspuns la „revoluţia de catifea” a comuniştilor de acum cîţiva ani, dar şi prin mobilizarea autorităţilor locale, care au venit anterior cu declaraţii adoptate în susţinerea puterii etc. Nu se face nimic nici măcar pentru organizarea unor mesaje de susţinere din exterior, deşi actuala putere are importanţi parteneri peste hotare. Astfel de mesaje, ar reduce din ponderea celor care, de asemenea, vin din exterior, dar sînt în defavoarea puterii.

De asemenea, nu se vede a abordare strategică şi complexă a guvernării faţă de aceste proteste. Aceasta dă impresia că a ales o politică a paşilor mici şi făcuţi îndărăt, vrînd parcă să testeze pînă unde pot merge protestatarii şi pînă unde se poate de cedat. Ca şi Platforma DA, cei de la putere nu dau impresia că ar avea la dispoziţie o analiză profesionistă şi obiectivă a situaţiei, din care ar reieşi şi posibile scenarii pe care ar trebui de mers în continuare.

Cu alte cuvinte, nici cei din Platforma DA, nici guvernarea nu au capacitatea de a privi lucrurile în perspectivă şi a de a le aborda strategic. Avem de a face cu două tabere care-şi dau ghionturi reciproc în speranţa că la un moment una se va „dezumfla” şi va ceda, dar nimeni nu ştie ce trebuie de făcut la concret pentru aceasta. Lucrurile sînt lăsate să decurgă de la sine, iar aceasta e cea mai periculoasă situaţie din toate cîte pot fi. Or, se ştie deja că, în lipsa unor planuri stricte, se improvizează. Iar într-o democraţie nefuncţională ca cea din Moldova, improvizaţiile politice pot avea urmări dintre cele maigrave.

Dumitru Spătaru