Rezultatele turului doi al alegerilor primarului satului Topala din raionul Cimişlia ar putea fi declarate nule de către Comisia Electorală Centrală (CEC), transmite CURENTUL.
Subiectul figura în ordinea de zi a şedinţei CEC de astăzi, care însă nu a avut loc din lipsă de cvorum. Informaţia a fost confirmată de Serviciul relaţii cu presa de la CEC.
Amintim că pe 12 iulie, cînd a avut loc turul doi al alegerilor primarului satului Topala, la vot au participat 479 de alegători din numărul total de 825.
Potrivit rezultatelor preliminare ale votării pentru alegerea primarului satului Topala, r-nul Cimișlia, candidatul PLDM, Natalia Costaș a obținut 238 de voturi, iar candidatul PDM, Ivan Gribineț – 236.
La 28 iunie curent în localitatea Topala, r-nul Cimișlia a avut loc votarea repetată, după ce la 14 iunie curent, în localitate a fost devastată secția de votare. În primul tur de scrutin, candidatului PDM nu i-a ajuns un vot pentru a deveni primar.
Cristina Pendea