[ X ]
(GALERIE FOTO) Restanţa primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă
15 Octombrie

Unica stradă peitonală din municipiul Chişinău, Alexandru Diordiţă, nu a fost inaugurată nici de Hramul oraşului, 14 octombrie 2014. Asta chiar dacă anterior primarul general Dorin Chirtoacă se arăta încrezut că evenimentul va avea loc anume de ziua oraşului Chişinău, transmite CURENTUL.

Totodată, proiectul de pe foaie al străzii pietonale Alexandru Diordiţă nu coincide cu realitatea. „Este prea sofisticat pentru o stradă pietonală. E deajuns că sînt terase și bănci pentru a se odihni lumea”, a declarat anterior pentru CURENTUL şeful adjunct al Direcţiei generale Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare a Consiliului Municipal Chişinău, Radu Blaj.

Precizăm că în prezent pe strada pietonală nu există nici terase, nici bănci. Mai mult, această stradă s-a transformat într-o parcare neautorizată pentru mai mulţi şoferi.

Deocamdată nu a fost dat un nou termen privind inaugurarea străzii pietonale Alexandru Diordiţă.

CURENTUL.md aminteşte că anterior, primarul general a dat mai mult termene privind lansarea străzii pietonale, dar de fiecare dată aceasta a fost amînată.

Text şi Foto: Adrian Platon

IMG_5946 IMG_5947 IMG_5948IMG_5956

IMG_5958
IMG_5959 IMG_5960 IMG_5962 IMG_5963 IMG_5964 IMG_5965 IMG_5969 IMG_5970 IMG_5971 IMG_5972 IMG_5973 IMG_5976 IMG_5977 IMG_5979 IMG_5981

Inapoi la arhiva noutaților