[ X ]
(GALERIE FOTO) „Partidul Nostru” a organizat un nou protest la Reşedinţa de Stat
14 Decembrie

Membrii Partidului Nostru, în frunte cu liderul Renato Usatîi, au organizat din nou o acțiune de protest în fața Reședinței de Stat, cerînd demisia Președintelui, Nicolae Timofti, transmite CURENTUL.

O coloană de activiști s-au adunat în”Orășelul Moldovei” și au mers în marș prin centrul Chișinăului pînă la Reședința de Stat,  scandînd: ”Timofti demisia!”.

Renato Usatîi a declarat că, RM nu este o țară care să înflorească, ci un stat capturat. ”R. Moldova este condusă de cîțiva oameni, noi nu avem un președinte care ne face de rușine. Îmi e rușine  să răspund la întrebări de genul, “cum se numește Președintele R. Moldova?!” Cerem demisia, pentru că ne-am săturat de un așa președinte, cu fiecare lună totmai mulți omeni pleacă din RM”, a precizat Usatîi.

La rîndul său, consilierul municipal Ilian Cașu a menționat că, PN a venit să ceară un singur lucru –demisia. ”Am venit să cerem un singur lucru –demisia. Nu poți să discuți dezvoltarea RM, chestiuni geopolitice, sociale, economice, cu o persoană care nu decide nimic. Timofti a permis și este părtaș la acest stat captiv. Partidul Nostru este un partid pro-Moldova, ne pasă de țara noastră. R. Moldova nu mai vrea un așa președinte, el trebuie să plece, Timofti este principalul  obstacol în dezvoltarea R. Moldova”, a punctat Cașu.

Totodată, Secretarul General al Președinției, Ion Păduraru  a invitat reprezentanții protestului la discuții.

După discuții, Renato Usatîi a declarat că, au avut posibilitatea dea discuta doar cu Ion Păduraru. ”Ne-au spus că, Timofti este gata să discute despre dezvoltarea R. M doar după ce vom transmite la Președinție un plan bine stabilit, Președintele îl va examina, după care va decide. Cît despre a-și prezenta demisia, Timofti refuză, motivul fiind o eventuală criză în RM”, a precizat Usatîi.

CURENTUL.md precizează: Noaptea trecută, activiștii PN au plecat la Reședința Președintelui, Nicolae Timofti de la Condrița. Manifestanții au desfășurat un protest nocturn.

2f2f779b-6820-44e7-ba4f-32e3c4e02536 03ea3583-f6b5-49c3-acd0-80df0e914c5c 4be72be2-d3b6-41c0-9fc5-8bbe7caf0e44 702e4adc-3b06-419d-8cfc-7906d8f897cb 870ba503-fc94-4c1b-acbd-790036e74ac6 e236305d-cde1-418a-b4dc-c0052d242568

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților