[ X ]
Fructele moldoveneşti ar putea fi exportate în Egipt şi Qatar
8 August

Fermierii care și-au scos tehnica agricolă în drum, în semn de protest față de restricțiile impuse de Federația Rusă la importul de fructe moldovenești, au fost îndemnaţi să se întoarcă în câmp și să își strângă roada, deoarece fabricile sunt gata să proceseze marfa, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al Guvernului.

În context, prim-ministrul Iurie Leancă le-a dat asigurări fermierilor că vor primi compensații până în luna octombrie a anului curent. Totodată, pentru roada din toamnă, Guvernul va invita importatorii din Egipt, Qatar și alte state interesate de procurarea fructelor moldovenești să efectueze o vizită în Republica Moldova – o măsură menită să-i ajute pe fermieri să-și găsească cât mai repede cumpărători.

„Eu personal și colegii mei din Cabinetul de miniștri ne dorim să soluționăm aceste probleme, dar pentru aceasta, avem nevoie să ne așezăm la o masă de negocieri, pentru ca împreună să găsim cea mai bună ieșire din situație”, a subliniat Iurie Leancă.

De asemenea, şeful Executivului a reiterat că Guvernul pledează pentru un dialog constructiv cu Federația Rusă.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților