[ X ]
Fratele fostului preşedinte al SUA va veni în R. Moldova. Iată cu ce scop!
5 Mai

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc s-a întâlnit în Houston, Texas, cu o importantă comunitate a oamenilor de afaceri americani, cărora le-a prezentat oportunităţile de investiţii în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

El a menţionat determinarea guvernării de a asigura stabilitate economică, dezvoltarea imediată a unor proiecte de anvergură pentru infrastructură, precum şi facilităţile oferite de stat prin parteneriatele public private, zonele economice libere, parcurile industriale ş.a.

La rândul lor, oamenii de afaceri americani, printre care Chuck Davidson, membru al Comisiei pentru Investiţii a Quantum Energy Partners, Neil Bush, om de afaceri şi investitor american, fratele fostului preşedinte american George W. Bush, Robert Underbrink, preşedinte al King Ranch Incorporated, s-au arătat interesaţi în mod special de situaţia din agricultură şi din domeniul energetic, iar la finalul întrevederii au promis că vor da curs invitaţiei lui Vlad Plahotniuc de a vizita Republica Moldova, pentru a se convinge de potenţialul acesteia.

Totodată, având ca obiectiv susţinerea unor parteneriate noi pentru dezvoltarea domeniilor cheie ale statului, Vlad Plahotniuc a vizitat Institutul Baker pentru Politici publice al Universităţii Rice, din Texas. Acolo a avut o întrevedere cu Edward P. Djerejian, directorul Institutului Baker, unul dintre cele mai importante centre analitice pentru politici publice din Statele Unite ale Americii şi din lume.

“Sper ca această discuţie pe care am avut-o la centrul analitic Baker Institute să genereze noi colaborări cu ţara noastră, cu atât mai mult cu cât Edward P. Djerejian, armean de origine, nu este deloc străin de preocupările regiunii”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Institutul Baker a fost fondat de către James Baker III, primul secretar de stat american care a vizitat Republica Moldova după proclamarea independenţei. Centrul analitic desfăşoară programe axate pe creşterea economică a pieţelor aflate în curs de dezvoltare, precum şi programe de cercetare în domeniile energetic, al sănătăţii, rezolvarea conflictelor, politica fiscală a cheltuielilor. Institutul colaborează cu experți din mediul academic, guvernamental, mass-media, de afaceri și cu organizații non-guvernamentale din SUA, iar din consiliul de conducere al institutului de consilieri fac parte William Barnett, Colin Powell, Madeleine Albright.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților