Visele pot deveni realitate atunci când crezi în ele şi munceşti. Despre asta scrie prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, într-o postare pe pagina sa de Facebook, transmite CURENTUL.
Potrivit lui, o dovadă în acest sens este cazul Ecaterinei Caraman.
„Am cunoscut-o astăzi pe micuţa noastră pianistă care a cucerit publicul la Concursul Internaţional de pian din Franţa, în mai anul acesta, unde a câştigat locul doi. Şi acesta este doar unul dintre frumoasele premii pe care le-a obţinut. Ecaterina a avut un vis, să aibă pianul ei. Împreună cu Fundaţia Edelweiss, i-am îndeplinit acest vis şi ne-am bucurat de talentul ei extraordinar, pe care ni l-a dovedit cântând la noul său pian.
Ecaterina mi-a spus că are acum un nou vis, să ajunga cea mai bună pianistă din lume. I-am spus să creadă şi în acest vis, aşa cum a crezut în acela că într-o zi va avea un pian nou, să muncească pentru acest nou vis şi el se va îndeplini. Noi i-am oferit azi şi o bursă care să o ajute să meargă pe calea sa, spre îndeplinirea noului ei vis”, scrie Plahotniuc.
Politicianul mai spune că, „e important să credem în talentul acestor copii, în visele lor, să-i încurajăm, să mergem împreună cu ei pe drumul spre îndeplinirea viselor pe care le au”.
Cristina Pendea