Președintelui partidului „Casa noastră – Moldova” (Blocul roșu) Grigore Petrenco, i-a fost acordat titlul de „membru de onoare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei”, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat de presă al formaţiunii.
Astfel, pe 22 iunie, la Strasbourg, în prima zi a sesiunii de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a avut loc o ceremonie solemnă în cadrul căreia i-a fost acord acest titlu ex-deputatului Grigore Petrenco.
În conformitate cu Regulamentul special al Adunării, Președintele APCE Anne Brother, de asemenea, a decis să acorde lui Grigore Petrenco „Medalia de Merit a Adunării Parlamentare (Pro Merito)”.
Grigory Petrenko a fost membru al delegației moldovenești la APCE din 2007. Acesta făcea parte din grupul Stângii Europene, iar în ultimii doi ani a fost de vice-președintele ei. Acesta a fost delegată din partea grupului parlamentar în cadrul Comitetului de Monitorizare al Adunării. Pe parcursul mai multor ani el a activat în funcţia de co-raportor al APCE privind Albania. Acesta, de asemenea, a făcut parte din sub-comisia privind Nagorno-Karabah a APCE.
Adrian Platon