Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) a finalizat încă un proiect De la Gopodari pentru gospodari. De această dată este vorba despre localitatea Tomai din raionul Leova, unde s-a reconstruit fîntîna din centrul satului. La deschiderea proiectului, în localitate a fost prezent Valeriu Cosarciuc, Prim vicepreședintele Partidului Popular și conducerea raională a formațiunii, transmite CURENTUL.
Localnicii au specificat că pentru cetățeni este important să vadă rezultate și nu doar promisiuni, de care s-au săturat deja. Ei au menționat că reconsturcția aceste fîntîni are o importanță deosebită pentru locuitorii din Tomai, deoarece izvorul ei este unul vechi, cu însemnătate istorică pentru sat.
Valeriu Cosarciuc, a mulțumit la rîndul său tuturor celor care au venit cu inițiativa și s-au implicat în lucrările reconstrucției, menționînd că cel mai important este ca oamenii să aibă dorință de a face lucruri frumoase, să aibă încredere în oameni gospodari și să se consolideze împreună pentru a schimba lucrurile spre bine. Totodată, Valeriu Cosarciuc a specificat că acesta nu este primul și nici ultimul proiect de acest fel implementat de Partidul Popular.
La rîndul său, Ion Pucalev, președintele Organizațiie Teriotriale Leova a specificat că din întreg raionaul a fost aleasă anume această localitate pentru concurs, deoarece acolo locuiesc oameni cu adevărat gospodari, dornici de a-și moderniza satul, de a-și deschide afaceri proprii, astfel încît să nu fie nevoiți să plece peste hotare, dar să locuiască la ei acasă.
CURENTUL.md precizează că proiectul De la gospodari pentru gospodari a fost lansat de Partidul Popular din Republica Moldova cu scopul de a implementa acțiuni sociale în localitățile rurale din țară.
Adrian Platon