General-maiorul de justiție în rezervă Valeriu Troenco a depus acum cîteva clipe jurămîntul în calitatea sa de ministru al Apărării, în prezența președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și a primului ministru, Iurie Leancă, transmite CURENTUL.
Demnitarul a rostit următorul jurămînt, după care a îngenunchiat şi a sărutat Drapelul de Stat al RM. „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei”.
Ulterior, în discursul său, preşedintele Nicolae Timofti i-a urat succes noului ministru al Apărării, în acitivitatea pe care urmează să o desfăşoare, menţionînd că Valeriu Troenco este persoana cea mai potrivită pentru fotoliul de ministru al Apărării.
„Sunt convins că noi am ales candidatul cel mai potrivit pentru această funcţie. Dumnealui înţelege foarte bine rolul pe care îl are şi responsabilitatea care este pe seama lui ca conducător al Ministerului Apărării. Sperăm că situaţia din armată se va îmbunătăţi”, a a adăugat şeful statului.
Curentul.md aminteşte că fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuţa, a demisionat din funcţie la 28 februarie curent. El a deţinut funcţia respectivă din 25 septembrie 2009.
Adrian Platon