[ X ]
(FOTO) Acţiune la Orhei. Îl vor pe Shor candidat la funcţia de primar
20 Mai

Ilan Shor, candidat la conducerea Primăriei Orhei, vrea să transforme Orheiul în orașul numărul unu din Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Igor Grgigoriev, șef al staff-ului electoral, transmite CURENTUL.

Astăzi în orașul Orhei a avut loc manifestarea susținătorilor lui Ilan Shor în vederea înregistrării candidaturii sale la alegerile locale în orașul Orhei.

Potrivit organizatorilor acțiunii, candidatul Ilan Shor urma să fie înregistrat în cursă la orele 17.00 în cadrul ședinței Consiliului de Circumscripție, ședința însă a fost amînată pentru că membrii ar fi plecat.

“Vom reveni și mîine dimineață la ora 9.00. Sîntem siguri că domnul Ilan Shor va fi înregistrat, dacă nu atunci departamentul juridic din cadrul staff-ului va acționa conform legislației și va apela la organele de drept”, a declarat Igor Grigoriev.

El a mai spus că, Ilan Shor își dorește de principiu să fie primarul orașului Orhei, oraș de care îl leagă multe lucruri frumoase.

“Este decizia domnului Shor de a candida la Orhei, este legat de multe lucruri frumoase de aici, este stimat și bine primit de locuitori. Lumea e entuziasmată și este foarte încurajată că vine un om de afaceri tînăr care vrea să facă investiții”, a menționat șeful staff-ului, precizînd că de o săptămînă activează cu echipa în orașul Orhei.

De asemenea, el a spus că așa cum a s-a dezvoltat echipa de fotbal Milsami, așa va fi modernizat și orașul Orhei.

La manifestația de susținere a candidatului Ilan Shor au venit zeci de locuitori cu pancarte și drapele. Aceștia au scandat “Democrație”, “Alegeri Libere”, “Ilan Shor – candidat”, “Stop dictatura” și altele.

Cristina Pendea

IMG_6433 IMG_6441 IMG_6442 IMG_6448 IMG_6450 IMG_6455 IMG_6458 IMG_6460

Inapoi la arhiva noutaților