[ X ]
Fostul președinte al companiei Gas Natural Fenosa candidează la prezidenţiale
8 Septembrie

Silvia Radu a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că va candida independent la funcția de Președinte al Republicii Moldova, iar astăzi va merge și va depune actele necesare la Comisia Electorală Centrală (CEC), pentru înregistrarea grupului de inițiativă în susținerea candidaturii sale, transmite CURENTUL.

Radu consideră că în Republica Moldova este necesară schimbarea clasei politice deoarece cetățenii sunt dezamăgiți de guvernare și partidele politice.

„Nu cred că guvernarea se poate schimba, nu cred nici în partidele vechi. Mi-e frică de faptul că ar putea veni un președinte dintre cei care sunt acum în politică. Viitorul președinte trebuie să fie liber cînd preia funcția, dar și pe tot mandatul, trebuie să fie apolitic, un mediator veritabil și să nu mai împartă cetățenii pe criterii geopolitice și după limba vorbită. Eu voi fi un candidat independent și voi fi un președinte independent pînă la finalul mandatului”, a spus Silvia Radu.

Ea a comunicat că imediat după ce depun actele la CEC, vor demara campania de colectare a semnăturilor în susținerea candidaturii sale.

Precizăm că, Silvia Radu deține aptitudini manageriale. Din 2008 și pînă în 2015 a activat în calitate de președinte al companiei Gas Natural Fenosa în Moldova.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților