[ X ]
[ X ]
[ X ]
Fosta șefă de cabinet a ex-premierului Filat a lansat o organizaţie obştească. Iată care e scopul!
15 Aprilie

Fosta directoare a Biroului de Informare a Consiliului Europei în Moldova, Lilia Snegureac, a lansat astăzi mişcarea „Moldova europeană”, care are scopul de a informa cetățenii despre avantajele integrării europene, transmite CURENTUL.

Lilia Snegureac a declarat, în cadrul unei conferințe de presă că, organizația respectivă a apărut din necesitate unei informări a populației despre procesul de europenizare a țării și de promovare a ideii europene.

„”Moldova europeană” se dorește a fi o platformă civică a pentru toți cei care doresc să comunice și să sensibilizeze opinia publică despre integrarea în UE. Un spațiu de manifestare cu specific de informare despre esența reformelor, schimbările legislative, cu implicarea întregii populații, astfel încît mesajul european să ajungă la cetățenii Moldovei”, a subliniat președinta asociației.

De asemenea, Snegureac a invitat să se implice în acțiunile mișcării pe toți cei care doresc să comunice populației despre procesul de integrare europeană. Ea a precizat că în acest scop vor fi organizate dezbateri publice, cu implicarea mass-mediei, ong-urilor, tinerilor, liderilor de opinie, reprezentanții mediului de afaceri și academic, a politicienilor, a tuturor celor care ”le pasă de viitorul european al R. Moldovei”. Membrii asociației vor colabora cu autoritățile locale pentru a realiza campanii de informare în localități.

Curentul.md precizează: Lilia Snegureac este președintele Centrului Dialog-Pro și a fost directoarea Biroului de Informare a Consiliului Europei în Moldova, dar și Șefă de cabinet a ex-prim-ministrului Vlad Filat. Anterior și liderul PLDM a vorbit despre necesitatea unei ample mișcări de informare europeană.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților