Alegerile locale generale au fost cîștigate detașat și univoc de partidele pro-europene. Declarația a fost făcută de liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) Vlad Filat, în cadrul unei conferințe de presă, transmite CURENTUL.
El a felicitat colegii din partidele democratice, a mulțumit cetățenilor pentru încredere, dar și echipei sale.
“PLDM a obținut un rezultat bun. Mulțumesc colegilor pentru implicare și că au dat dovadă de organizarea unei campanii politice exemplare, bazată pe corectitudine și conținut”, a afirmat liberal-democratul.
Vlad Filat a mai spus că, victoria aceasta este victoria Republicii Moldova în condiții extrem de dificile.
“Au avut loc cazuri de corupere, propagandă, și toate aceste lucruri trebuie să ne pună pe gînduri și să ne facă să analizăm situația fără euforie, or principiul democrației electorale ar putea fi pus în pericol. Avem și unele pierderi care ar fi putut fi evitate, mă refer la mediul urban. Să nu ne îmbătăm cu apă rece”, a menționat politicianul.
Liderul PLDM a spus că fiecare partid are ce analiza și a făcut un apel către colegii din partidele pro-europene.
“Chiar acum suntem în ședință cu colegii din PDM, așa că fac un apel către colegii din PL. Îi felicit pe domnii Ghimpu și Chirtoacă cu victoria obținută în capitală și îi invit la crearea unei coaliții la nivel central, dar și la crearea coalițiilor la nivel local”, a spus Vlad Filat.
Liberal-democratul a mai spus că negocierile se vor desfășura pe principiul responsabilității și transparenței, cu susținerea cetățenilor și partenerilor externi.
Cristina Gurez