Femeile primari din Republica Moldova au adoptat o rezoluţie pe care au transmis-o Parlamentului, Guvernului şi liderilor politici. Despre aceasta a anunţat primarul comunei Budeşti, Nina Costiuc, în cadrul Dialogului Femeilor Primari cu reprezentanții autorităților publice centrale și liderii partidelor politice, transmite CURENTUL.
„Cunoaştem că la momentul actual femeile sunt subreprezentate în autorităţile locale şi centrale, deşi constituie mai bine de 50% din populaţia ţării”, a declarat Nina Costiuc.
Potrivit sursei, prin intermediul acestei rezoluţii, femeile primari cer modificarea legislaţiei şi stabilirea unei cote de 40% de reprezentare a femeilor în organele autorităţilor publice de nivel local şi central. De asemenea, acestea solicită ca în componenţa nominală a Biroului Permanent al Parlamentului să fie respectată aceeaşi cotă de reprezentare – 40 la sută.
Mai mult, femeile primari au propus neînregistrarea în cursa electorală a partidelor care nu vor respecta această cotă de reprezentare a femeilor pe listele electorale. Acestea au mai cerut consolidarea rolului femeilor în activitatea partidelor politice, dar şi promovarea politicilor pentru asigurarea egalităţii de gen.
Prezent la eveniment, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat că va transmite această rezoluţie tuturor deputaţilor. „Va fi un document important cînd se vor dezbate aceste proiecte de legi în viitorul Parlament. Sper foarte mult că vom avea forţe sănătoase care vor examina doleanţele Dvs.”, a declarat Igor Corman.
La rîndul său, premierul Iurie Leancă a menţionat că lucrurile nu pot fi schimbate peste noapte.
„E un subiect de mare actualitate. Femeia înseamnă mai multă moralitate în politica, mai multa iniţiativă, capacitatea de a nu aştepta mană cerească. Consolidarea rolului femeii în societate este un proces, nu putem schimba peste noapte o anumită situaţie. Trebuie să îmbunătăţim cadrul legal. Este un obiectiv pe care ni l-am asumat cu toţii şi pe care îl vom realiza”, a conchis şeful Executivului.
Adrian Platon