[ X ]
Femeile din grupurile minoritare etnice cer implicarea lor în politică 
6 Mai

În jur 100 de femei reprezentante ale grupurilor minoritare etnice au participat, în premieră, la Forumul Național al Femeilor din Grupurile Etnice – „Egale prin diferență, ne implicăm în politică”, transmite CURENTUL.

Forumul și-a propus să reunească femei de diferite minorități etnice din R. Moldova – reprezentante ale comunităților de ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari, romi, evrei, germani, polonezi, azeri, armeni, din statele baltice, greci, beloruși şi osetini – pentru a identifica barierele în drumul lor spre politică şi în procesele de luare a deciziilor.

„Pe lângă problemele sociale și financiare cu care se confruntă femeile pentru a accede în politică sau în procesele de luare a deciziilor, noi, femeile din grupurile minoritare etnice, ne confruntăm și cu o altă problemă – discriminarea în funcție de etnie”, a menționat Rada Pădureanu, o tânără de etnie romă.

De altfel, ca urmare a discuțiilor ce au avut loc pe durata forumului, femeile participante au propus să fie creată a platformă comună, prin intermediul căreia femeile din grupurile etnice să poată avea o voce în cadrul dezbaterilor, audierilor publice și altor evenimente de interes major. „Acesta ar fi primul pas al nostru de a ne face auzite și de arăta că și femeile din grupurile etnice își doresc o implicare mai activă în procesele decizionale și în politica din R. Moldova”, a remarcat Elena Terteac, reprezentantă a grupului etnic de ucraineni.

Dafina Gercheva, coordonator rezident ONU și reprezentant permanent PNUD, a declarat, în cadrul forumului că, deși, de jure, femeile și bărbații au aceleași drepturi, femeile au mai puține șanse decât bărbații să fie reprezentate în procesul de luare a deciziilor la nivel local și național. „Pentru a asigura o egalitate de facto a drepturilor și de gen, femeile ar trebui să se bucure de șanse egale pentru a face față tuturor provocărilor întâlnite în drumul lor spre succes. Dar pentru aceasta, trebuie să spargem stereotipurile, să schimbăm mentalitatea – lucru care necesită timp, eforturi consolidate și tenacitate”, a declarat Dafina Gercheva.

Printre invitații speciali ai forumului a fost dr. Iurie Ciocan, președintele Comisiei Electorale Centrale din R. Moldova, care a încurajat, la rândul său, ca mai multe femei din grupurile etnice să-și încerce puterile și să candideze pe listele de partid. „Noi nu facem diferență în funcție de etnie sau vârstă, ci oferim șanse egale tuturor. Motiv pentru care vă îndemnăm să candidați fie în calitate de consilier, fie drept candidat independent sau pentru funcția de primar”, a punctat dr. Iurie Ciocan.

În conformitate cu Recomandările internaționale, Republica Moldova s-a angajat să promoveze femeile în poziții de conducere prin creșterea cotei de reprezentare a femeilor de până 40% în consiliile locale, 25% în consiliile raionale și 25% în poziții de primari până în 2015.

Evenimentul a fost organizat de către Biroul Relații Interetnice și Programul ONU „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, finanțat de Guvernul Suediei.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților