Cele trei partide pro-europene care au trecut în Parlament în urma alegerilor din 30 noiembrie 2014 au acumulat în comun mai mult de jumătate din numărul de mandate de deputat (55 din 101), ceea ce pentru unii analiști și politicieni a fost o surpriză, dacă e să luăm în calul că aceste partide au fost la putere în ultimii mai bine de cinci ani și rezultatele guvernării lor nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor alegătorilor. Totuși, o analiză la rece a evenimentelor din campania electorală arată că au existat mai mulți factori obiectivi și subiectivi care au favorizat partidele pro-europene.

În primul rînd, trebuie de menționat acea polarizare excesivă care s-a înregistrat în special pe ultima sută de metri a campaniei electorale. Cu sau fără contribuția partidelor pro-europene, dar către ziua alegerilor societatea moldovenească a ajuns destul de isterizată, fiind sigură că de alegerea ei depinde dacă Moldova se va confrunta cu un scenariu de genul celui din Ucraina sau nu. Privită din acest punct de vedere, alegerea din data de 30 noiembrie 2014 nu a fost nici măcar una geopolitică, între Est și Vest (după cum afirmă unii analiști politici) – a fost o alegere între pace și război. Partidele pro-europene, în special PLDM și PD, dispunînd de un arsenal propagandistic puternic, au reușit să promoveze destul de iscusit ideea că doar un vot pro-Europa poate scăpa Moldova de un scenariu similar celui din Ucraina. În paralel, destul de abil s-a promovat ideea că partidele susținute de Moscova sau cu viziune pro-Est înseamnă numaidecît și formațiuni care-și doresc destabilizarea situației în Moldova. Iar arestările și perchezițiile efectuate înainte de alegeri la persoane care aveau legături cu anumite forțe politice doar au consolidat ideile menționate mai sus. În rezultat, evident că o bună parte din alegători, care pînă atunci nu e exclus să fi avut alte opțiuni politice, a votat pentru partidele asociate cu pacea, în special cu cele care erau creditate cu șanse reale de a accede în Parlament.

În al doilea rînd, partidele pro-europene care au fost la putere în ultimii mai bine de cinci ani au fost favorizate enorm de lipsa unor alternative pe această parte a eșichierului politic. Anterior, se vorbea despre o posibilă revenire în politică a ex-Premierului Ion Sturza, dar și de posibila revenire în politică a Președintelui Curții Constituționale, Alexandru Tănase. De asemenea, se vorbea destul de intens despre o posibilă ruptură între fruntașii PLDM, Vlad Filat și Iurie Leancă, ultimul urmînd să dea viață unei noi forțe politice sau să reanimeze un partid existent deja. Însă, nici una dintre aceste presupuneri nu s-a adeverit și astfel alegătorii de pe segmentul de centru-dreapta al eșichierului politic pur și simplu nu au avut alternative. De aceea, nedorind ca votul lor să se piardă în van și la putere să vină forțe ostile integrării europene a Republicii Moldova, alegătorii cu viziuni pro-europene și-au dat votul pentru formațiunile pro-europene care au fost la putere în ultimii mai bine de cinci ani, chiar dacă aveau și, probabil, continuă să aibă mari rezerve față de acestea.

În al treilea rînd, forțele pro-europene au fost avantajate enorm de fărîmițarea eșichierului de stînga al spectrului politic. Dacă anterior acesta era reprezentat de o singură formațiune puternică (Partidul Comuniștilor), în campania electorală din acest an pe același segment au lucrat intens Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul „Patria”, Partidul Comuniștilor Reformatori, blocul „Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală”. În special, merită atenție din acest punct de vedere ultimii doi concurenți electorali, care au acumulat împreună circa 8% din voturi. Dacă aceste procente ar fi revenit comuniștilor și socialiștilor, ei lesne ar fi putut crea o coaliție de guvernare de stînga.

În al patrulea rînd, partidele pro-europene au fost avantajate de decizia instanței de judecată de a exclude Partidul „Patria” din cursa electorală. Dacă acest lucru nu s-ar fi întîmplat, formațiunea respectivă, la sigur, ar fi depășit bariera electorală și, cel mai probabil, ar fi purces la crearea unei coaliții de guvernare cu forțele pro-Est.

În al cincilea rînd, partidele pro-europene au fost avantajate indirect și de faptul că, în alegerile din 30 noiembrie 2014, numărul alegătorilor incluși în listele electorale a fost mult mai mare decît la scrutinele precedente. Aceasta pentru că, în premieră absolută, în liste au fost incluși și locuitorii din regiunea transnistreană, controlată de autoritățile separatiste din stînga Nistrului. Astfel, s-a diminuat considerabil procentajul pe care-l obținea din start fiecare formațiune politică, partidele pro-europene, fiind ulterior avantajate la redistribuirea mandatelor rămase. Acestea se distribuie egal fiecărui partid care trece bariera electorală, cele trei partide pro-europene obținînd în comun mai multe mandate decît cele două formațiuni pro-est.

În rezultat, datorită celor cinci factori menționați mai sus, partidele pro-europene au reușit pentru a treia oară consecutiv să-și asigure o majoritate confortabilă în Legislativ. Rămîne de văzut însă cum vor gestiona ele această situație favorabilă în continuare.

Dumitru Spătaru