[ X ]
Expert-Grup: În ultima jumătate de an Curtea de Conturi a publicat rapoarte interesante
12 Aprilie

Centrul analitic independent „Expert-Grup” a monitorizat rapoartele Curţii de Conturi (CCRM) din semestrul II, anul 2015. În cadrul unei conferinţe de presă, experţii Centrului s-au expus pe marginea acestor rapoarte, transmite CURENTUL.

Expertul Tatiana Savva a spus că, în această perioadă au fost implementate proiecte în sumă totală de peste un miliard de lei. Este vorba de proiecte finanţate de Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

„Curtea de Conturi spune că banii au fost cheltuiţi corect. Era şi de aşteptat fiindcă finanţarea vine din exterior. Poliţia de Frontieră a înregistrat cele mai mari succese. Ei au realizat circa 97% din toate acţiunile pe care trebuia să le îndeplinească. Au cheltuit bani eficient”, a declarat Savva.

În altă ordine de idei, ea s-a referit la raportul CCRM privind devizul de cheltuieli al Băncii Naţionale a Moldova, evidenţiind problema bazelor de odihnă din gestiunea Guvernului.

„Ar fi bine să explicăm pentru ce avem nevoie de aceste baze de odihnă. Trebuie să vedem cît sîntem dispuşi să cheltuim pe ele şi să alocăm banii din bugetul public naţional. Ar fi bine să fie privatizate dacă se urmăreşte să se obţină bani din ele. Ele sînt deja învechite. Funcţionarii nu prea se odihnesc acolo. Trebuie privatizate sau date în gestiune ca să obţinem bani în buget în urma acestei activităţi”, a conchis Tatiana Savva.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților