[ X ]
Expert american: Un referendum cu privire la Acordul de Asociere cu UE va contribui la păstrarea unităţii Moldovei
28 Octombrie

Desfăşurarea în Republica Moldova a unui referendum cu privire la Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va contribui la păstrarea unităţii statului. Declaraţia a fost făcută de vicedirectorul Institutului American în Ucraina (IAU), expertul american James George Jatras, în cadrul unei mese rotunde la Chişinău, transmite CURENTUL.

Potrivit sursei, liderii politici de la Chişinău „tot mai puţin tind să comunice cu oponenţii în spiritul compromisului şi respectului reciproc”.

„În loc să amâne referendumul pentru după alegeri, în dependenţă de cine va câştiga, poate are sens de a cere toate părţile să-şi exprime poziţia acum, înalte de alegeri. Disponibilitatea părţilor de a desfăşura referendumul după alegeri poate ajuta la păstrarea unităţii Moldovei”, a menţionat Jatras.

Expertul american a mai adăugat că promovarea ideii referendumului ar fi demonstrat „respect faţă de toţi moldovenii, indiferent de apartenenţa etnică, limb a pe care o vorbesc sau alfabetul folosit”.

„Învăţând din exemplul fără de succes al Ucrainei este foarte important pentru ca moldovenii să caute decizii echilibrate, care vor consolida ţara, nu o vor rupe în bucăţi”, a conchis expertul.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților