Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu este ataşat de funcţia pe care o deţine, dar totodată nu se ţine cu dinţii de acest fotoliu. Despre asta el a vorbit în cadrul unui interviu pentru CURENTUL.
„Eu am fost şase ani în Parlament. Acolo este un confort că mandatul este de 4 ani şi nu te poţi lăsa e el în condiţii uşoare. Eu mi-am dorit să vin la Guvern, ştiind foarte exact că trebuie şi pot să schimb lucrurile într-un anumit domeniu. Am ales acest domeniu al mediului deoarece era în delăsare. În momentul cînd va trebui să plec din această funcţie, voi pleca uşor de tot. Eu aici nu am lucruri. Plec de aici exact în 15 minute şi am în mînă doar cîteva cărţi şi nu am absolut nici un fel de regrete”, a declarat Munteanu.
Potrivit lui, după ce va pleca de la Ministerul Mediului va reveni la activităţile politice.
„Dar cu siguranţă, acele sentimente pe care mi le-a provocat acest domeniu al mediului, acele teme pe care le-am abordat, acele lucruri pe care le-am început mă vor urmări mulţi ani de zile şi vor fi permanent în preocupările mele. Sînt absolut sigur că, nu există foşti miniştri ai mediului. În momentul în care eşti dedicat acestui domeniu, în momentul în care fiecare furnică, pasăre şi fiecare gram de apă îţi este drag, atunci, cu adevărat, toată viaţa după aia vei fi ataşat de acest domeniu”, a conchis Valeriu Munteanu.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată pe www.curentul.md pe parcursul zilei de mîine.
Adrian Platon