[ X ]
Ex-premierul Ion Sturza a decis: Eu nu mă voi implica!
1 Septembrie

Ex-premierul Ion Sturza nu se va implica în campania electorală din această toamnă. Despre aceasta a declarat Ion Sturza la o reuniune publică la Universitatea pedagogică „Ion Creangă”, transmite CURENTUL.

Potrivit lui Sturza, în ultimul timp a primit mii de mesaje în care a fost încurajat să revină în politica Republicii Moldova.

„Unii m-au provocat ca pînă la 1 septembrie să mă decid. Sînt momente în viață în care ești impus să ia niște decizii și ce decizii nu ai lua, oricum vei fi profund contestat”, a declarat Ion Sturza.

În context, ex-premierul RM a menţionat că implicarea sa în politică ar însemna trădarea unor valori şi principii, precum şi lăsarea de libertatea de a fi. „De aceea, astăzi o declar public, eu nu mă voi implica în campania electorală, nu voi participa la aceste alegeri, și nu am de gînd să accept nici o funcție publică în Republica Moldova”, a adăugat Sturza.

De asemenea, acesta a precizat că alege să fie de partea oamenilor și va avea grijă ca politicienii să fie mai buni.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților