O coaliţie largă cu participarea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) ar aduce pace şi linişte în societate, întrucît în prezent societatea este divizată în două. O declaraţie în acest sens a făcut ex-ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, pentru CURENTUL.
Potrivit sursei, el nu insistă pe această idee, dar reiese din declaraţiile făcute de PCRM, care nu mai este contra Acordului de Asociere cu UE, cerînd doar modificarea anumitor prevederi din document.
„Ar fi posibil. PCRM a spus că nu este contra să participe la guvernare. Asta ar aduce pace şi linişte în societate. Coaliţia de guvernare trebuie să implice şi opoziţia, astfel ei vor putea să facă şi reforma constituţională”, a declarat Gaiciuc.
Totodată, ex-ministrul spune că o asemenea coaliţie ar fi periculoasă atît pentru partidele de dreaptă, cît şi pentru cele de stînga.
„Ei trebuie să jertfească cu imaginea şi să se gîndească la popor. Ori aşa, ori altfel, la următoarele alegeri vor veni alţii în locul lor. Dacă să ne uităm şi la alte state, mai mult de 8 ani nu se menţine nici o guvernare”, a conchis Victor Gaiciuc.
CURENTUL.md precizează că în urma alegerilor din 30 noiembrie 2014, PLDM a obţinut 23 de mandate, PCRM – 21 de mandate, PDM – 19 mandate, PL – 13 mandate. În cazul unei eventuale coaliţii dintre cele 4 partide, aceasta ar avea în total 76 de mandate, ceea ce reprezintă o majoritate constituţională.
Adrian Platon