[ X ]
Eugen Tomac: Guvernul Streleţ trebuie susţinut şi încurajat să nu cedeze
22 Octombrie

Guvernul Streleţ trebuie susţinut şi încurajat să nu cedeze. De această părere este deputatul român, Eugen Tomac, care a purtat astăzi noi discuţii cu premierul Republicii Moldova,Valeriu Streleţ, transmite CURENTUL.

„După cum am mai spus în spaţiul public, consider că Guvernul Streleţ trebuie susţinut şi încurajat să nu cedeze, iar politicienii să împingă reformele prin prisma interesului R. Moldova în sensul celor convenite cu Bruxelles-ul. La Chişinău există oameni politici capabili să menţină cursul european, dar au nevoie de mai multă implicare, de instrumente cu care să facă faţă presiunilor uriaşe pe care le exercită Rusia”, scrie acesta într-o postare pe contul său de Facebook.

CURENTUL.md precizează: Prim-ministrul Valeriu Streleț participă la Congresul Partidului Popular European (PPE), care se desfășoară în perioada 21-22 octombrie curent la Madrid, Spania.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților