După ce Alina Zotea a ajuns deputat în Parlamentul R. Moldova, în funcția de șef de cabinet al fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal (PL) va veni Sergiu Mîțu. Despre aceasta au comunicat pentru tribuna.md surse din PL.
Despre Sergiu Mîțu se ştie că s-a născut pe data de 10 noiembrie 1983. Este absolvent al Universității de Studii Europene din Moldova (USEM), fiind licențiat în drept. Totodată, a făcut masterat la Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI al R. Moldova, facultatea de drept, specializarea drept penal, dar și doctorat la Universitatea Academia de Științe a Moldovei, facultatea de drept, specializarea drept penal.
Totodată, este de menționat că, deocamdată, nu s-a decis cine îl va înlocui în cabinetul fracțiunii PL pe Mihai Pașcovschi, numit în funcţia de vicedirector general al Agenţiei „Moldsilva”.
Andriana Cheptine