Deputaţii, pe lîngă proiecte de legi, mai „produc” şi multă gălăgie. E şi normal să fie aşa, pentru că activitatea legislativă implică şi dezbateri, dar şi dispute în contradictoriu. Vă propunem că-i cunoaşteţi şi dvs. pe cei mai „gălăgioşi” deputaţi din Parlament, nu înainte de a preciza că „gălăgios” nu înseamnă numaidecît un termen negativ.
Iurie Muntean, deputat PCRM
Poate fi văzut la microfoanele din sala de şedinţe a Parlamentului practic la fiecare şedinţă. Are un discurs agresiv şi, prin declaraţiile şi propunerile sale, practic de fiecare dată reuşeşte să-şi provoace colegii din coaliţia de guvernare şi nu numai, să-i atragă în dispute fierbinţi. Mai mult ca atît, au fost şi cazuri cînd deputatul comunist a pus pumnii în mişcare împotriva colegilor săi de Parlament (îmbrîncelile cu democratul Andrei Popov şi liberal-democratul Alexandru Cimbriciuc sau tentativa de a-l lovi pe democratul Vlad Plahotniuc). Iar dacă mai adăugăm aici certurile cu deputaţii Valeriu Streleţ, Ion Ceban, Igor Dodon etc. obţinem un tablou complet la această temă.
Valeriu Munteanu, deputat PL
Spre deosebire de Iurie Muntean, liberalul nu apelează la pumni, agresivitatea sa manifestîndu-se la nivel de discurs politic. Valeriu Munteanu a fost implicat în mai multe schimburi de replici tăioase cu Dumitru Diacov, Marian Lupu, Valeriu Streleţ, Veaceslav Ioniţă, dar şi cu foştii săi colegi de partid, care acum reprezintă grupul liberalilor reformatori. De multe ori, liberalul este antrenat în dispute aprinse apărîndu-şi şi promovîndu-şi iniţiativele. La acest capitol el este printre lideri, înaintînd peste 80 de iniţiative legislative. În plus, el este nu doar un deputat activ, ci şi un bun orator.
Mihai Ghimpu, liderul PL
Pe lîngă faptul că e lider de partid, postură care-l „obligă” să fie activ, Mihai Ghimpu este cunoscut şi ca un politician principal şi un anticomunist convins. Aceste calităţi ale sale, pe lîngă faptul că este o fire „explozivă” şi are un pronunţat simţ al umorului, îl fac pe Mihai Ghimpu protagonistul mai multor scandaluri. Astfel, practic la fiecare şedinţă el se ia la ceartă fie cu comuniştii, fie cu democraţii, fie cu socialiştii, fie cu liberal-democraţii, iar mai nou şi cu liberalii reformatori. De multe ori, în ieşirile sale publice, Mihai Ghimpu îi vizează şi pe politicienii din afara Parlamentului (în special, pe Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal), dar şi unele mijloace de informare în masă.
Ana Guţu, deputat liberal-reformator
Ana Guţu este printre cei mai productivi deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova, fiind pînă în prezent autoare şi coautoare a peste 30 de iniţiative legislative. Însă, multe dintre aceste iniţiative, precum şi discursurile publice şi adresările ei la Curtea Constituţională, provoacă nemulţumirea forţelor pro-ruse din Republica Moldova. Aşa că, cu sau fără voia ei, deputata este implicată în mai multe schimburi de replici tăioase. Iar după plecarea din PL, Ana Guţu şi-a lărgit cercul de „prieteni”, deseori fiind implicată în certuri şi mici situaţii de conflict cu foştii colegi de partid, în special cu liderul PL, Mihai Ghimpu.
Ion Ceban, deputat PSRM
Este unul dintre cei mai buni oratori din politica moldovenească, dar, totodată, şi unul dintre cei mai impulsivi politicieni. Caracterul său agresiv a ieşit în evidenţă încă în perioada cînd se afla în PCRM, în special în timpul protestelor comuniste împotriva guvernării din iarna anului 2012. Trecînd la PSRM, Ion Ceban nu a scăzut din turaţii, continuînd să fie unul dintre cei mai activi şi, totodată, cei mai gălăgioşi deputaţi.
Artur Reşetnicov, deputat PCRM
Experienţa acumulată în timpul aflării comuniştilor la guvernare (2001-2009), dar şi calităţile sale oratorice înnăscute, „condimentate” cu o remarcabilă capacitate de reacţie şi cu cunoştinţe profunde în mai multe domenii (în special, în cel juridic), fac din Artur Reşetnicov una dintre cele mai vizibile prezenţe parlamentare. Este activ, găseşte permanent argumentele şi replicile potrivite şi niciodată nu acceptă să rămînă în defensivă. Are un dezvoltat spirit de combativitate şi ştie să-l folosească la momentul potrivit. Însă, chiar dacă aceste calităţi sînt bune pentru un politician, oricum de multe ori Artur Reşetnicov dă impresia că este prea gălăgios.
Grigore Petrenco, deputat PCRM
Grigore Petrenco este unul dintre cei mai inveteraţi oponenţi ai actualei guvernări. Nu scapă nici o ocazie pentru a veni cu critici şi acuzaţii în adresa acesteia, iar de multe ori este gata să-şi facă dreptate chiar şi aplicînd forţa fizică. Cele mai cunoscute cazuri de acest fel sînt altercaţiile cu liberal-democratul Grigore Belostecinic şi cu ex-ministrul Anatol Şalaru. La fel de cunoscute sînt şi desele sale atacuri în adresa democratului Vlad Plahotniuc.
Ion Butmalai, deputat PLDM
Ion Butmalai are un pronunţat caracter de luptător, iar dacă promovarea propriilor puncte de vedere presupune şi o oarecare distanţare temporară de colegii de partid, face cu uşurinţă acest lucru. Nu acceptă compromisuri cu propria conştiinţă şi din acest punct de vedere nu o dată le-a dat bătăi de cap suplimentare colegilor săi atît din partid, cît şi din coaliţia de guvernare. Este extrem de principal, iar principialitatea, după cum bine se ştie, presupune şi o anumită „doză de gălăgie”.
Vadim Mişin, liderul Partidul „Renaşterea”
Vadim Mişin este un aprig apărător al vorbitorilor de limbă rusă. Poate chiar pretinde la rolul de avocat neoficial al acestora în Parlamentul Republicii Moldova. Deputatul a fost implicat în mai multe schimburi de replici tăioase la această temă, dar de fiecare dată a menţionat că nu regretă că este atras în scandaluri, atîta timp cît reuşeşte să apere interesele vorbitorilor de limbă rusă. De asemenea, el este un bun jurist şi nu o dată a intervenit prompt, chiar şi cu riscul tensionării situaţiei din Parlament, pentru a stopa acte legislative care, în opinia sa, ar fi fost de o calitate îndoielnică sau ar fi putut avea urmări grave.
Sergiu Sîrbu, deputat PD
Deşi e tînăr, este unul dintre cei mai buni cunoscători ai legislaţiei în vigoare şi, în genere, a domeniului juridic. Aceasta i-a asigurat anterior calitatea de avocat al PCRM, iar mai nou – şi de avocat neoficial al noii sale formaţiuni, PD. Însă, pe lîngă prestigiu, aceste posturi mai presupun şi multă „gălăgie”, or Sergiu Sîrbu trebuie să-şi apere nu doar propriile puncte de vedere, ci şi cele ale partidului pe care îl reprezintă.
Cristina Pendea