[ X ]
Ei îl vor însoţi pe Valeriu Streleţ în Statele Unite
28 Septembrie

Prim-ministrul Valeriu Streleț, participă în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, la Segmentul Înalt din cadrul sesiunii a 70-a a Adunării Generale ONU, reuniune care adună lideri politici și oficiali din majoritatea statelor lumii, transmite CURENTUL.

Potrivit unei hotărîri de Guvern, aprobată pe 23 septembrie curent, şeful Executivului este însoţit de: ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman; viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur; Ambasador, Reprezentant al Republicii Moldova pe lîngă ONU, Vladimir Lupan; consilier principal de stat al prim-ministrului pentru politică externă şi integrare europeană, Alexandru Codereanu; purtătorul de cuvînt al prim-ministrului, Veronica Gherboveţchi (Macari).

De asemenea, din delegaţia moldovenească mai fac parte Gheorghe Leucă, şef al Direcţiei generale cooperare multilaterală, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; Veaceslav Pituşcan, însărcinat cu a.i. al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii; Eduard Stucalici, consultant principal în Biroul comunicare şi relaţii cu presa, Cancelaria de Stat şi Anatolie Golea, ofiţer de pază.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  2. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  3. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  4. Caz de corupție la Edineț: un polițist a fost reținut, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate
    Social |
  5. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  1. Renato Usatîi: Pensionarii și persoanele cu dizabilități trebuie să aibă dreptul de a face comerț în baza patentei gratuite
    Politică |
  2. 9 ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere UE – Moldova: mai multe oportunități și comerț facilitat
    Politică |
  3. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  4. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  5. Consilierii PSRM cer transparență și colaborare în adoptarea bugetului Chișinăului: „În Primărie domnește haosul”
    Politică |