Un nou sondaj de opinie, făcut public în această săptămînă, arată aceeaşi tendinţă ca şi precedentele sondaje – stînga politică este în creştere în topul preferinţelor alegătorilor. Cele mai importante partide de stînga – PSRM şi PN sînt primele în preferinţele alegătorilor şi, după redistribuirea mandatelor, ar avea în două majoritate parlamentară simplă. Mai mult ca atît, liderii acestor partide sînt primii în topul încrederii în politicieni, sînt cotaţi cu prima şansă în contextul funcţiei de Preşedinte de ţară, iar obiectivul integrării euroasiatice, promovat de PSRM şi PN, predomină în preferinţele moldovenilor la capitolul orientare externă. Iar dacă mai adăugăm aici că alte două obiective ale PSRM şi PN (alegerea Preşedintelui ţării de către cetăţeni şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate), de asemenea, se bucură de sprijin masiv din partea populaţiei, vedem că stînga este pe val din toate punctele de vedere.

Prin ce se explică acest succes al stîngii? În primul rînd, prin rezultatele dezastruoase ale aşa-zisei guvernări democratice şi pro-europene din ultimii şase ani. Din multe puncte de vedere, situaţia în republică este acum mai gravă chiar decît era în 2009 cînd partidele democratice au preluat puterea după mai bine de opt ani de guvernare comunistă. Evident, acest lucru nu are cum să nu se expună asupra preferinţelor alegătorilor, care acum caută alternative, iar stînga, cel puţin declarativ, le oferă.

În al doilea rînd, totuşi, în ultimii ani stînga a reuşit să se reformeze şi să aducă în prim plan o nouă generaţie de politicieni. Chiar dacă unii dintre aceştia au făcut parte din guvernarea comunistă, ei nu sînt asociaţi cu aceasta, ci mai degrabă sînt trataţi ca exponenţi ai schimbărilor ce ar urma să se producă.

În al treilea rînd, stînga politică în Moldova (în special, unii exponenţi ai acesteia) au avut de beneficiat direct de pe urma evenimentelor în plan mondial. În timp ce Uniunea Europeană se confruntă cu grave probleme care pun la îndoială însăşi viitorul ei, Rusia, după o perioadă destul de grea pentru ea, îşi reface poziţiile în plan extern şi reuşeşte să recucerească multe din redutele pierdute anterior. Iar aceasta face ca să sporească nu doar încrederea moldovenilor în Rusia şi în proiectele sale, ci şi în partidele asociate cui Kremlinul, adică în cele de stînga.

În al patrulea rînd, stînga e favorizată puternic de disputele interminabile, de luptele crîncene pe care le duc între ele partidele de centru-dreapta, care scot în evidenţă cele mai dezgustătoare practici şi procedee de luptă politică, ceea ce nu poate decît să îndepărteze şi mai mult electoratul de la ele.

În al cincilea rînd, stînga creşte pentru că ştie să se plieze aproape perfect pe aşteptările existente în societate (tarife şi preţuri mai mici, lupta reală cu corupţia, revenirea la alegerea Preşedintelui ţării de către întreg poporul etc.), iar faptul că se află în opoziţie îi oferă un vast spaţiu de manevră în acest sens.

Toate cele menţionate mai sus explică creşterea constantă a stîngii în preferinţele alegătorilor. La moment, este evident că, în caz de alegeri parlamentare anticipate, stînga ar putea constitui viitoarea guvernare de sine stătător, fără a apela la ajutorul partidelor de centru sau centru-dreapta. Este adevărat că aceasta ar fi o adevărată tragedie pentru electoratul pro-european din Moldova, dar la fel de adevărat este că respectivul electorat, care acum cîţiva ani era majoritar, în prezent e minoritar. Şi dacă aşa stau lucrurile, nu ar fi oare corect ca stînga să vină la putere? Pentru că, pînă la urmă, alternanţa la guvernare e una din regulile de bază ale democraţiei. Deci, să-i dăm stîngii ce e a stîngii…

Dumitru Spătaru