Pentru nimeni nu mai este un secret că starea în care se află Republica Moldova poate fi caracterizată drept una critică cu puternice elemente de catastrofă economică, socială. Guvern nu avem, coaliție nu avem, Președinte avem, dar nu avem, instituțiile statului sunt amorțite, România a anunțat că nu ne va mai acorda mult speratul credit, iar ex-Comisarul european Stefan Fule, ne-a spus clar și răspicat că nu mai crede în R. Moldova.
Scriam în editorialul precedent despre Guvernul din Canada, un guvern model în toată lumea, dar şi despre faptul că ar fi bine şi la noi un asemenea Cabinet de miniştri. Întrebarea era, ce am putea face ca acest scenariu să prindă contur şi în R. Moldova. Cum putem să scoatem ţara din impas?
Adevarul este că, viitorul Cabinet de miniștri a R. Moldova nu se va deosebi cu nimic de ultimele Guverne. Poate vor fi și nume noi, dar cu siguranță că 70% din membri vor fi și cei pe care-i cunoaștem. Minuni nu vor avea loc, iar nemulţumirea va continua să crească. Noi, cetăţenii, dăm vina pe guvernanţi de toate relele, dar nu conştientizăm că o mare parte din vină ne aparţine anume nouă, căci i-am votat, iar prin asta am demonstrat că ne plac, că îi susținem. Deşi ne-am fript de mai multe ori, continuăm să le acordăm tot lor votul. Ne lăsăm ademeniţi de vorbe frumoase şi promisiuni deşarte despre integrarea europeană şi salarii de sute de euro.
Ştiţi cu toţii cum decurg la noi campaniile electorale, extrem de populiste, cu multe acțiuni de manipulare, cu cumpărare de voturi în schimbul unui pachet cu produse alimentare sau a unui pahar de ţuică în ziua votării, cu concerte electorale, etc. Acest fapt este confirmat de numeroasele rapoarte ale Asociaţiei „Promo-LEX”. Și acest lucru se întîmplă la fiecare scurtin electoral. E clar că cetățenii nu înțeleg cît e de important votul lor și că, de fapt, anume ei decid cine va conduce țara și le va rezolva problemele. Cetăţenii trebuie să înţeleagă că nu pomenile sau concertele electorale sunt importante și că, mult mai ieficient ar fi, dacă partidele ar învesti banii electorali în proiecte sociale.
Unii spun că prin intermediul protestelor se poate schimba situaţia. Poate în alte ţări asta și funcţionează, numai nu la noi. Am avut un 7 aprilie 2009 care s-a soldat cu moartea unui om, însă adevărul despre organizatorii violenţelor de atunci aşa şi nu l-am mai aflat nici după 6 ani. Atunci au plecat comuniștii și au venit la guvernare partidele pro-europene. Avem şi acum proteste, uneori mai de amploare, alteori mai lejere, cert este că, doar în R. Moldova protestele au dus la majorarea tarifelor, lucru care s-a întîmplat săptămîna trecută. De ce autoritățile nu aud ce spun protestatarii? Simplu, pentru că sunt convinşi că, cumva vor trece și acestea şi undeva au dreptate. De fapt, problema acestor proteste este că au un substrat politic pronunțat, adică în spatele lor se află persoane care au interese politice, inclusiv şi lideri de partide din actualul Parlament, care luptă pentru a ajunge la guvernare.
Deşi ar trebui să fie mai multe revendicări de ordin economic şi social, se cer demisii, se vorbeşte foarte mult despre politică, alegeri anticipate. Eu unul nu cred că schimbarea unor persoane cu altele va soluţiona problemele din ţară. Puţin probabil că asta va îmbunătăţi situaţia cetăţenilor, mai degrabă va veni altă persoană care îşi va promova propriile interesele, la fel ca şi predecesorii săi.
Unica soluţie de a ieşi din această situaţie, cînd cetăţeanul nu este văzut şi nici auzit de către funcţionari, este deşteptarea populaţiei care să facă alegerea mult mai conştient, să taxeze dur pe cei care de-a lungul timpului au demonstrat că nu le pasă de cetăţenii care le acordă votul. Forţa populară poate obţine schimbarea, doar dacă ştie cu adevărat ce vrea şi nu face jocuri străine.
Am doar o întrebare: Oare cînd moldovenii se vor deştepta?
Fiţi pe val!
Adrian Platon,
redactor-şef Curentul.md