În comentariile și editorialele anterioare am abordat în repetate rînduri subiecte ce țin de o eventuală unire a Republicii Moldova cu România. Atunci, menționam că unioniștii din Moldova riscă să piardă o șansă istorică pentru a-și vedea realizat obiectivul pentru care luptă de ani de zile, or curentul unionist a crescut simțitor în RM ca urmare a evenimentelor de ordin intern și extern din ultimul timp. Și dacă atunci mă refeream la curentul unionist în general și la oportunitățile care s-au deschis în fața exponenților săi, acum mă voi referi la partidele de pe acest segment, mai bine zis la lipsa unei forțe politice care ar avea capacitatea să capitalizeze politic efectele creșterii curentului unionist, să consolideze electoratul unionist și să-l ajute să avanseze pe calea realizării obiectivului pe care-l are.

Însă, înainte de a vorbi despre situația actuală, se cere o remarcă de ordin general și anume că electoratul unionist tot timpul a fost destul de organizat. De la începutul Mișcării de eliberare națională și pînă în 2005, acest electorat și-a legat speranțele de creștin-democrați. După ce creștin-democrații l-au votat pe Vladimir Voronin în funcția de Președinte al Republicii Moldova, electoratul unionist a migrat preponderent spre liberali, iar o parte spre liberal-democrați. Ulterior, liberal-democrații s-au mișcat ușor spre centrul eșichierului politic, ceea ce a determinat și o redirecționare a electoratului unionist care pînă atunci vota cu PLDM. Astfel, timp de cîțiva ani PL rămăsese formațiunea unionistă cu cea mai mare pondere și, totodată, cu cea mai mare putere de atracție a alegătorilor de pe segmentul respectiv. Ultimii ani de aflare a PL la guvernare au determinat și o repoziționare a liberalilor, care, chiar dacă oficial rămîn adepți ai unirii Republicii Moldova cu România, se vede cu ochiul liber că au cam abandonat acest discurs, lăsînd lucrurile să meargă de la sine.

Breșa lăsată parțial liberă de liberali, în ultimii ani au încercat să o ocupe liberal-reformatorii, iar mai nou și cei ce au demarat procesul de constituire a Partidului „Dreapta”. De asemenea, eforturi considerabile pe acest segment continuă să depună Partidul Național-Liberal, un promotor constant al ideii unirii Republicii Moldova cu România. Însă, se pare că, indiferent de eforturile depuse, nici una dintre cele trei formațiuni încă nu a găsit cheia spre inima electoratului unionist, acesta continuînd să rămînă în derivă. Și acest lucru se întîmplă în momentul în care curentul unionist a căpătat o amploare greu de imaginat anterior. Văzîndu-și spulberat visul de integrare europeană, mulți cetățeni consideră acum unica cale reală de a ajunge în Europa doar cea a unirii Republicii Moldova cu România. Alții pledează deschis pentru unire, deoarece s-au săturat să aștepte minuni de la instituțiile statului, aflate în captivitate și puse în slujba intereselor unor grupuri de persoane. A treia categorie, își dorește unirea pentru că înțelege că numai astfel Republica Moldova poate real scăpa de corupție. Iar dacă mai adăugăm aici acțiunile organizațiilor societății civile, cum ar fi Platforma „Acțiunea 2012”, Mișcarea „Tinerii Moldovei”, Consiliul Unirii etc., care au sporit vizibil atractivitatea ideii unirii cu România în rîndirile cetățenilor moldoveni, vedem că amploarea curentului unionist este mai mare ca oricînd, dar, paradoxal, tocmai acum nu există o forță care să o capitalizeze politic și să-i dea expresie politică la nivelul instituțiilor de stat: Parlament, Guvern etc.

În această situație, este logic să ne întrebăm: Cum va fi gestionată această situație unică pentru curentul unionist din Moldova? Unii cred că o soluție ar putea fi noul proiect politic al Maei Sandu. Însă, nu există nici o certitudine că ea va prelua ideea unirii şi o va declara drept o prioritate a partidului său. Or, există și opinia că, îmbrățișînd ideea unirii, Maia Sandu riscă să piardă o parte din electoratul democratic care rămîne în afara curentului unionist. Se pare că de același argument s-a condus și Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”, care, încă pînă a deveni partid, a fost ținta unor critici dure din partea unioniștilor pe motiv că s-ar fi distanțat evident de exponenții ideii unirii.

Alții cred că o soluție ar fi ex-Premierul Ion Sturza, dacă și-ar crea propriul partid. Dar încă nu e clar dacă fostul Premier va merge pe această cale sau va adera la echipa Maei Sandu.

Sînt și dintre acei care cred încă că PNL, PLR sau Partidul „Dreapta” mai pot face minuni și să reușească consolidarea electoratului unionist. Însă, în ultimul timp, tot mai des răsună ideea că tinerii din organizațiile unioniste ale societății civile, care s-au manifestat activ în ultimii ani, promovînd unirea, ar trebui să-și creeze propriul partid. Sînt tineri, sînt necompromiși, au crescut cu ideea unirii, o îmbrățișează sincer etc. – adică au o mulțime de calități care le-ar permite să ocupe o nișă politică și electorală rămasă liberă. Iar dacă ei nu vor face acest lucru, nu este exclus că va apăra un nou partid unionist – unul care va avea capacitatea reală de a prelua aproape integral un segment de electorat în continuă creștere, dar care, paradoxal, deocamdată, rămîne neacoperit politic.

Dumitru Spătaru