[ X ]
Dumitru Diacov despre propunerea făcută lui Igor Dodon: „Trebuia să deschidă parantezele”
21 Iulie

Conducerea Partidului Democrat (PD) neagă că i-ar fi propus liderului Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, funcţia de prim-ministru. Declaraţii în acest sens a făcut Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PD, transmite CURENTUL.

Solicitat de reporterul nostru, Dumitru Diacov a spus că nu ştie despre o asemenea propunere. „Nu ştiu. Domnul Dodon trebuia să spună dacă au fost discuţii pe coridor sau în altă parte, cine i-a propus şi cînd”, a declarat Diacov.

Potrivit acestuia, negocieri şi discuţii între cele două partide nu au existat. „Domnul Dodon trebuia să deschidă parantezele. Puteam mai mulţi să spunem asta în glumă”, a conchis politicianul.

CURENTUL.md precizează: Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul PSRM, Igor Dodon a declarat că, acum cîteva săptămîni, persoane din conducerea PD i-ar fi propus funcţia de prim-ministru în cadrul unei coaliţii de centru-stînga formată din PD, PCRM şi PSRM.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  2. VIDEO// PSRM - protest la MAE: Ei vor iar să organizeze secții de votare în străinătate, să organizeze oamenii, pentru ca PAS să ia din nou majoritate parlamentară
    Politică |
  3. „Cetățenii se tem că votul lor va fi furat”. Partidul Republican „Inima Moldovei” - cu un apel către partidele de opoziţie cu şanse de a trece în Parlament
    Politică |
  4. Marcel Dumbravan, câștigător al concursului pentru funcția de procuror șef anticorupție, a promovat evaluarea externă de integritate
    Politică |
  5. Raport: Partidele politice au declarat, anul trecut, cheltuieli de 71 milioane de lei, cele mai multe fiind raportate de PAS -47%
    Politică |
  1. Administrația de Stat a Drumurilor a fost reorganizată și transformată în Societatea pe Acțiuni „Administrația Națională a Drumurilor” (AND)
    Business |
  2. „Cetățenii se tem că votul lor va fi furat”. Partidul Republican „Inima Moldovei” - cu un apel către partidele de opoziţie cu şanse de a trece în Parlament
    Politică |
  3. Podul de pe strada Mihai Viteazul, redeschis
    Social |
  4. Ion Sula, despre Programul „Europa este aproape”: O rețetă clasică de șantaj electoral mascat: „Votează-ne acum și primești banii după”
    Politică |
  5. Peste 190 de profesori vor evalua contestațiile din sesiunea suplimentară a examenelor naționale
    Social |