Asociațiile Falun Dafa și Falun Gong pretind că sînt atacate de către Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), transmite CURENTUL.
„Începînd cu luna decembrie 2013, consilierul municipal și președinte a Asociației „Echitate”, Hrenova Elena fostă comunistă și actuală socialistă, a chemat în instanță Asociațiile Falun Dafa și Falun Gong sub pretextul că emblema școlii chinezești de autoîmbunătățire după principiile adevăr, compasiune și toleranță ar avea conotație extremistă și ca urmare activitatea Asociațiilor urmează a fi dizolvată”, se spune într-un comunicat al Asociaţiei Falun Dafa.
Autorii documentului afirmă că, deși dispun de o hotărîre definitivă din anul 2010 prin care se constată că emblema Falun nu este extremistă, la 20 ianuarie 2014 judecătorul judecătoriei Buiucani, actualul președinte al instanței Dorin Dulghieru, în regim de urgență, a primit o altă hotărîre diametral opusă, obligînd Ministerul Justiției să întroducă simbolul în Registrul materialelor cu caracter extremist.
Ieri, instanţa de apel a respins apelurile depuse de Asociațiile Falun Dafa și Falun Gong și de către Ministerul Justiției, menținînd în vigoare hotărîrea judecătorului D. Dulghieru.
„Deși mai avem posibilitatea de a depune recurs la Curtea Supremă de Justiție, decizia Curții de Apel este definitivă, urmînd a fi executată, ceea ce pune în pericol real activitatea Asociațiilor cît și viitoarea soluție a instanței în dosarul civil dintre aceleași părți privind dizolvarea societăților obștești”, se mai săune în documentul citat.
Adrian Platon